Macroeconomie

România, poziția a patra din UE și prima din regiune la deficit comercial

de Dan Pălăngean

România a ocupat poziția a patra din UE în ce privește deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022, potrivit datelor publicate de Eurostat. În contextul în care creșterea exporturilor (+27%) a fost mai mica decât cea a importurilor (+31%), cronicizarea minusului în schimburile externe a dus la un rezultat mai slab cu aproape 7 miliarde euro. Respectiv, o amplificare cu 46% a rezultatului negativ față de aceeași perioadă a anului anterior, care ne-a menținut pe prima poziție la nivel regional.

Singurul stat din fostul bloc estic rămas cu sold pozitiv în schimburile externe a fost Cehia (+2,5 miliarde euro), cu observația importantă că deteriorarea față de 2021 a fost aproape la fel de mare ca și la noi (-6,8 miliarde euro), în condițiile în care economia cehă are dimenisiuni similare.

Pe fondul majorării puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse ca urmare a războiului din Ucraina, Ungaria (-6,9 miliarde euro) și, mai ales Polonia (-15,3 miliarde euro, dar cu o referință pozitivă în anul precedent, spre deosebire de România), au fost și ele considerabil afectate.

Aflate pe ultima linie dreaptă înaintea adoptării monedei unice europene, Bulgaria și Croația se prezintă în clasamentul regional mai bine decât noi, atât la valoarea absolută a deficitului comercial cât și la evoluția lui de la un an la altul. Totuși, ajustarea cu dimensiunea PIB nu le avantajează iar avansul importurilor din zona non-UE este extrem (64%, respectiv 82%).

Interesant de reținut, în structură se poate observa că România a avut performanțe semnificativ mai bune în ce privește ritmul de creștere al exporturilor decât statele din Europa Centrală (27% față de 18% – 20%) dar a pierdut puncte la importul pe segmentul intracomunitar, unde am avut cel mai mare ritm de creștere după Ungaria (26% față de 27%).

Germania, excedent puternic ajustat iar Italia, de pe plus pe minus

Dintre principalii parteneri ai țării noastre în comerțul internațional, care sunt și cele mai mari economii ale Zonei Euro, Germania și-a redus puternic excedentul comercial tradițional (cu aproape 90 miliarde euro, până la „doar” 39,8 miliarde euro). Italia a trecut de pe plus (38,3 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2021) pe minus (-23,4 miliarde euro în ianuarie – august 2022). Franța și-a înrăutățit deficitul comercial cronic, ceva mai puțin decât Italia, dar a avut cel mai mare deficit comercial din UE (-123,8 miliarde euro).

De remarcat și faptul că pe ansamblul Uniunii excedentul comercial (+91,8 miliarde euro pe primele 8 luni din 2021) s-a transformat în deficit considerabil (-309,6 miliarde euro). Iar asta după ce în luna august rezultatele au confirmat trendul (-64,7 miliarde euro față de -7,1 miliarde euro în urmă cu 12 luni).

Totodată, Eurozona a avut o performanță de ansamblu considerabil mai slabă de la începtul anului curent (de la +124 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2021 la -228,8 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2022), respectiv o deteriorare a balanței comerciale de peste 350 miliarde euro.

Una peste alta, România a avut o evoluție similară cu Cehia sau Ungaria și a părăsit podiumul deficitelor din statele membre UE. Totuși, prin efect de bază, valoarea consemnată a rămas considerabilă, imediat sub cele înregistrate de Grecia (-23,7 miliarde euro) și Italia (-23,4 miliarde euro), exact statele membre ale Zonei Euro care au depășit recent pragul de 4% la dobânda pe termen lung.

Deși cu o creștere economică robustă pentru prima jumătate a anului în curs, România se confruntă deja cu perspectiva încetinirii avansului PIB, în condițiile unei cereri crescute fără corepondent în oferta internă. Riscul major este o scădere a nivelului de trai, dacă nu se obține o echilibrare notabilă a schimburilor externe.

Articole recente

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

16 minute ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

17 minute ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

19 minute ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

40 de minute ago

SRI a documentat un caz de trădare prin transmitere de secrete de stat, în formă continuată; suspectul – cercetat

Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More