Burse/Investitii

Romgaz anunţă un program de investiţii de aproape 15,7 miliarde de lei, până în 2025

Programul de investiţii preconizat de Romgaz pentru perioada 2020 – 2025 va fi de 15,69 miliarde de lei, sumă din care circa o treime va fi orientată către producţia de gaze naturale, conform Strategiei de Dezvoltare/Investiţii a companiei.

“Investiţiile joacă un rol determinant în reducerea declinului natural al producţiei, atât prin descoperirea de noi rezerve de hidrocarburi, cât şi prin îmbunătăţirea gradului de recuperare actual, prin reabilitarea, dezvoltarea şi modernizarea facilităţilor existente, dar şi în valorificarea unor noi oportunităţi de creştere şi diversificare. Astfel, programul de investiţii pe perioada de referinţă va fi orientat în cea mai mare parte către producţia de gaze naturale (circa o treime din sumă), asocieri/parteneriate în proiecte offshore (Marea Neagră) şi producere-stocare energie electrică (o altă treime din sumă, respectiv 5,475 miliarde lei), diversificare – petrochimie şi producţia energie electrică, diferenţa până la 15,69 miliarde de lei total investiţii pentru următorii 5 ani. Doresc să menţionez, însă, că elaborarea strategiei s-a bazat pe scenariul ‘business as usual’, neţinând cont de situaţia curentă a pandemiei de COVID-19 şi se impune revizuirea informaţiilor îndată ce vor exista prognoze macroeconomice cu un grad de certitudine mai ridicat”, a declarat directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.

Acesta a adăugat că investitorii au înţeles programul ambiţios de investiţii pe care managementul şi l-a asumat, iar creşterea preţului acţiunii reprezintă un plus de încredere pe care aceştia îl investesc în companie.

“În ciuda perioadei grele (iarnă caldă şi pandemia de COVID) şi a reducerii preţului gazelor şi a cifrei de afaceri, Romgaz a reuşit o scădere a cheltuielilor cu 22%, generând pe primul trimestru un profit mai mare cu 114 milioane de lei faţă de cel bugetat. Apariţia pandemiei de COVID-19 a general turbulenţe semnificative la nivelul economiei globale, precum şi un grad ridicat de incertitudine. Revenirea la ritmul iniţial de creştere economică depinde într-o măsură covârşitoare de capacitatea de adaptare a companiei la cerinţele pieţei şi la diversificarea tipurilor de servicii şi produse pe care aceasta le oferă. Luând în considerare cele de mai sus, Romgaz îşi propune să fie un jucător activ, profitabil şi competitiv pe piaţa de producţie de gaze naturale şi a energiei electrice, precum şi să intre pe noi pieţe, cum ar fi piaţa produselor petrochimice”, menţionează sursa citată.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE).

Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More