Update articol:

Romgaz vrea să modifice obiectul de activitate al Depogaz

Romgaz vrea să modifice obiectul de activitate al Depogaz
 - poza 1

Acționarii Romgaz (SNG) au fost convocați, pe 15 ianuarie 2020, să aprobe modificarea obiectului principal de activitate al S.N.G.N. Romgaz S.A. – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești S.R.L. de la clasa CAEN 5210 -“Depozitări”, la clasa CAEN 0910 -“Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale”, potrivit unui raport trimis Bursei de Valori București.

Recent, Virgil Popescu, ministrul Economiei și Energiei, a spus că avem un maxim istoric de gaze în depozite – aproximativ 3 miliarde metri cubi și nu vom avea probleme din punct de vedere al stocurilor în această iarnă. Însă acesta a precizat că este nevoie de investiții în capacitatea de extracție din depozite: “Degeaba avem stocuri, sper să înțeleagă și Romgaz și Depogaz, dacă maximul pe care putem să îl extragm este de 28 de milioane de metri cubi pe zi. Asta nu ne va ajuta cu nimic în vârfurile de frig. A fost bine că s-a înmagazinat o cantitate suficientă, însă este nevoie de un program de investiţii în depozite, pentru a creşte capacitatea de extracţie”.

Pe ordinea de zi a AGA Romgaz este și aprobarea prelungirii contractului de facilitate de credit încheiat cu BCR și diminuarea plafonului la valoarea de 60 milioane USD pentru emiterea de scrisori de garanție bancară.

Virgil Popescu: “Dacă nu începem investiții în noi capacități de producție, nu o mai putem duce mult”

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (03/11/2025)

Inregistrarea operatiunii de majorare a capitalului social la ONRC

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/11/2025)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri de securitate cibernetica

ROMCARBON SA (ROCE) (03/11/2025)

Convocare AGAO din 10/11.12.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie