Update articol:

Rompetrol Rafinare a asigurat, fără perturbări, livrările de produse petroliere necesare în România

  • Rompetrol Rafinare vrea să fie unul dintre pilonii stabili ai industriei energetice românești

Rompetrol Rafinare, compania care administrează cea mai mare rafinărie din țară, Petromidia, și conlucrează direct cu Rompetrol Downstream, divizia de vânzări de carburanți prin rețeaua de benzinării Rompetrol, a reușit, în acest an, să asigure, fără perturbări, livrările de produse petroliere necesare în România. Potrivit oficialilor companiei, Petromidia a dispus de un flux stabil de materie primă, țițeiul procesat având, în principal,  origine din Kazahstan.

În primele luni ale anului, peste 65% din carburanţii (benzine, diesel şi jet A1) produşi la rafinăria Petromidia, respectiv circa 3 milioane de tone, au ajuns pe piaţa românească, ceea ce a dus la o stabilitate a livrărilor pe piaţa internă, în condiţiile în care pe plan mondial au avut loc întreruperi ale livărilor din cauza situaţiei geopolitice.

Tot în aceeaşi perioadă, Petromidia a procesat peste 3,8 milioane de tone de ţiţei şi alte materii prime, cu 1% peste cantitatea din primele nouă luni ale anului precedent. Rafinăria cea mică a grupului, Vega, a raportat o creștere cu 7% a cantităților procesate, până la 287.000 de tone. Producția de benzină a crescut cu 3%, până la circa un milion de tone.

Petromidia și-a crescut vânzările de carburanți pe piața internă cu 5%, la 1,85 milioane de tone, trimțând mai puțini carburanți la export, 943.000 de tone, cu 9% mai puțin decât în primele nouă luni din 2022.

Recent, Rareș Ștefan Burlacu, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, a declarat că Republica Kazahstan furnizează pe piaţa românească “purtători  de energie care, în mod esențial, contribuie la funcționarea și dezvoltarea economiei”, anul trecut comerţul României cu R. Kazahstan înregistrând un maximum de 3,4 miliarde USD, din care import în România de astfel de produse de circa 3,3 miliarde USD.

*  Noi rute de transport al ţiţeiului 

Dacă în trecut mai mult de două treimi din exporturile de petrol ale Kazahstanului erau  trimise în Europa prin Rusia, în acest an Kazahstan a deschis noi rute de transport al ţiţeiului.

Astfel, în aprilie, KazMunayGas (KMG) a anunţat că a început expedierea petrolului kazah din portul Ceyhan, pentru rafinăria de petrol PETROMIDIA situată în România și deținută de KMG. Un acord pe cinci ani privind tranzitul petrolului de-a lungul rutei Aktau-Baku-Ceyhan în volum anual de 1,5 milioane de tone a fost semnat între JSC NC KazMunayGas și SOCAR din Azerbaidjan la sfârșitul anului trecut. În luna martie a acestui an, transporturile de petrol kazah au început în direcția Aktau-Baku. Flotele din Kazahstan și Azerbaidjan sunt implicate în transport pe bază de paritate.

* Luminiţa Odobescu: “Sprijinim o dezvoltare mai rapidă  unei rute internaţionale de transport între Marea Neagră şi Marea Caspică”

Recent, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a subliniat importanţa Kazahstanului prin contribuţia la securitatea energetică a Europei şi prin relevanţa geo-strategică pentru coridoarele de transport care conectează Europa de Asia.

În cadrul unei întrevederi recente cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan, vicepremierul Murat Nurtleu, aflat în vizită în România, Luminiţa Odobescu a spus: “Kazahstan este un partener important al României şi al UE, prin contribuţia sa la securitatea energetică a Europei, precum şi prin relevanţa geo-strategică pentru coridoarele de transport care conectează Europa de Asia. În timpul discuţiilor am reconfirmat sprijinul nostru pentru o dezvoltare mai rapidă a unei rute internaţionale de transport între Marea Neagră şi Marea Caspică. Această rută va permite un flux mai mare de bunuri şi servicii între Europa şi Asia, prin intermediului Caucazului de Sud şi al Asiei Centrale, transformând porturile noastre de la Marea Neagră şi de la Marea Caspică în hub-uri importante dintre est şi vest”.

La rândul său, vicepremierul kazah Murat Nurtleu a declarat că România reprezintă un „partener de top” al Kazahstanului în materie de investiții și comerț. Murat Nurtleu a mai precizat că, în ultimele zece luni, comerțul bilateral a crescut cu 9,5% și a depășit 2,3 miliarde de dolari, în condițiile în care 97% din schimburile comerciale vizează rafinăriile de petrol. Exporturile de mărfuri către România au reprezentat 500 de milioane de dolari.

Importurile din Kazahstan în România au ajuns la 37% din consumul rafinăriilor românești.

“Ne angajăm să menținem acest nivel, ca parteneri strategici și de investiții. Exporturile din Kazahstan reprezintă 10% din importurile României din punct de vedere energetic și contribuim astfel la securitatea energetică, nu doar a Europei, ci și a României”, a afirmat oficialul kazah, continuând: “Ne vom concentra pe transport și alte domenii, mai ales dorim să lucrăm împreună pe drumul de transport transcaspic, cunoscut și sub numele de coridorul median către Marea Caspică. (…) Dorim să ne integrăm logistica și infrastructura pentru a servi interesele Kazahstanului și României. Portul nostru maritim și portul Constanța sunt cele mai bune exemple de astfel de cooperare. Ne așteptăm ca cea de-a 17-a reuniune a comitetului interguvernamental de la București să dea și mai mult impuls implementării multor proiecte promițătoare”.

 

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025