Burse/Investitii

Rompetrol Rafinare: Lucrările de revizie a celor 3 unităţi de producţie se vor ridica la peste 21,5 milioane USD

 

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, își va opri până pe data de 15 noiembrie activitatea rafinăriei Petromidia şi a diviziei de petrochimie, pentru desfăşurarea reviziei programate. În aceeași perioadă, și rafinăria Vega îşi va reduce activităţile de producţie.

“Această revizie tehnică programată este importantă pentru menţinerea rafinăriilor şi a diviziei de petrochimie la capacităţile optime de producţie, dar şi pentru crearea cadrului necesar viitoarelor investiţii. În plus, aceasta va permite funcţionarea continuă a instalaţiilor de producţie din cadrul rafinăriei Petromidia până în 2020, când este programată revizia generală de 4 ani“, declară Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Lucrările de revizie a celor 3 unităţi de producţie (rafinăriile Petromidia şi Vega, divizia de petrochimie) se vor ridica la circa 21,5 milioane USD, la care s-ar putea adăuga circa 4,5 milioane USD pentru alte operaţiuni suplimentare, potrivit Rompetrol Rafinare. Sub coordonarea companiei Rominserv – contractorul general al KMG International, peste 40 de companii partenere, 2.000 de persoane pe platforma Midia şi circa 200 de persoane la Vega vor contribui la finalizarea acestor lucrări.

În perioada de revizie se vor implementa 22 de proiecte de investiţii pe platforma Midia şi 5 în Vega, pregătirea instalaţiilor pentru funcţionare continuuă a rafinariei Petromidia până în 2020, dar şi verificarea şi reavizarea a peste 830 de conducte şi echipamente sub presiune în Petromidia şi 283 în Vega.

Un proiect important al acestei revizii îl reprezintă înlocuirea la rafinăria Petromidia a unei coloane de stripare din instalaţia DGRS (Desulfurare gaze şi recuperare sulf) – un echipament cu o lungime de 24 de metri, diametru de 2,7 metri şi o greutate de circa 30 de tone. Proiectată de Rominserv şi realizată în România de Comes Săvineşti, aceasta va înlocui coloana pusă în funcţiune în 1980 şi va asigura o creştere a capacităţii de procesare şi a gradului de protejare a mediului înconjurător, mai precizează Rompetrol Rafinare.

De asemenea, la rafinăria Vega se vor înlocui două coloane de 23 şi 26 de metri din instalaţia Rectificare, timpul necesar pentru demontarea celor vechi, adaptări şi înlocuiri de conducte, montarea echipamentelor interioare şi exterioare, punerea în funcţiune a acestora fiind estimată la 24 de zile. Cele două au fost proiectate de Ludan Engineering şi realizate de UZUC Ploieşti.

Finalizarea lucrărilor de mentenanţă vizează atingerea unui grad de disponibilitate mecanică în Rafinaria Petromidia de 96,6%, conform informaţiilor transmise de Rompetrol Rafinare.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor şi atingerea obiectivului de zero accidente, companiile implicate au luat măsuri suplimentare de protecţia muncii şi instruirea tuturor subcontractorilor care îşi vor desfăşura activitatea pe platformele Petromidia şi Vega în această perioadă.

Rafinăria Petromidia a procesat în prima jumătate a anului circa 3,1 milioane tone de materie primă, în creștere cu peste 27% față de nivelul obținut în perioada similară din 2017, potrivit informaţiilor transmise de companie. Rafinăria reprezintă peste 43% din capacitatea internă de prelucrare, fiind cea mai mare unitate de profil din România.

În aceeaşi perioadă, rafinăria Vega Ploiești a procesat o cantitate totală de 194 mii tone, în creştere cu 28% faţă de perioada similară din 2017. În prezent, rafinăria este cea mai longeviva unitate de profil din România şi este singurul producător intern de bitum şi hexan, mai spune Rompetrol Rafinare.

Pentru acest an, Petromidia și-a propus să prelucreze o cantitate totală de 5,44 milioane tone de materii prime, după ce aceasta a atins în 2017 un record de 5,66 milioane tone. În același timp, rafinăria Vega intenționează să atingă un nivel de 387 mii tone de materii prime procesate, în creștere cu circa 4% față de volumul înregistrat anul trecut.

Divizia de petrochimie şi-a majorat în S1 2018 producţia totală de polimeri cu 26% față de perioada ianuarie-iunie a anului trecut, până la un nivel de 81,6 mii tone. Pentru acest an, divizia de petrochimie și-a propus obținerea unei cantități de 205 mii tone de polimeri, faţă de un nivel de 147 mii tone de polimeri atins în 2017.

Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă și polietilene din România, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categorile secundare de produse, mai precizează Rompetrol Rafinare.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More