Energie

Rompetrol Well Services – rezultatul net al primelor șase luni a fost cu 70% mai mare decât cel înregistrat în 2018

Rompetrol Well Services a înregistrat, în primul semestru,  un profit net de 6,8 milioane de lei, faţă de 4,03 milioane de lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Potrivit oficialilor companiei, rezultatele înregistrate în primul semestru al anului 2019 se bazează pe trendul ascendent de continue îmbunătățiri ale rezultatelor financiare și operaționale. Astfel, în primul semestru al anului 2019 veniturile din exploatare au crescut cu 15% comparativ cu perioada similară a anului precedent, în timp ce rezultatul din exploatare a crescut cu 80% iar rezultatul net al primelor șase luni a fost cu 70% mai mare decât cel înregistrat în 2018.

Conducerea  Rompetrol Well Services spune: “ În primele șase luni ale anului 2019 toate angajamentele companiei au fost gestionate în condiții de echilibru financiar, cu asigurarea tuturor disponibilităților de cash pentru achitarea integrală și în termen a angajamentelor comerciale, a drepturilor salariale și a datoriilor bugetare. Poziția de lichiditate solidă a permis Companiei finanțarea integrală a capitalului de lucru din surse proprii”.

Rompetrol Well Services S.A. (PTR) este una dintre cele mai importante companii de servicii speciale la sondă din România. Compania oferă o gamă largă de servicii pentru sondele de petrol și gaze naturale. Aceste servicii includ cimentari, consolidări și împachetări, stimulari de sonde, testări, servicii slick-line, operațiuni de tubaj, etc.

-lei

 

Sem I 2019

Sem I 2018

Trim.ÎI 2019

Trim.ÎI 2018

Venituri din exploatare, din care:

32.006.078

27.731.396

16.281.665

15.470.523

Servicii prestate

31.957.496

27.472.747

16.242.860

15.271.088

Cheltuieli de exploatare

(26.295.440)

(24.567.177)

(13.665.925)

(13.165.558)

Rezultat din exploatare

5.710.638

3.164.219

2.615.740

2.304.966

Venituri financiare nete

2.439.294

1.775.529

1.246.391

1.001.154

Rezultat net

6.848.548

4.035.658

3.288.152

2.748.300

 

 

Articole recente

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

6 minute ago

Rata șomajului a fost, în iunie 2025, de 5,8% (INS)

Rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost, în iunie 2025, de 5,8%, valoare egală…

53 de minute ago

Maspex va prelua controlul asupra Purcari Wineries, în urma subscrierii a peste 71% din acțiuni

Maspex Romania, o companie aparținând Grupului Maspex, a finalizat, prin intermediul Bursei de Valori București,…

57 de minute ago

Kovesi: În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene/ România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a declarat într-un interviu pentru Libertatea că,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More