Rompetrol Well Services a înregistrat, în primul semestru, un profit net de 6,8 milioane de lei, faţă de 4,03 milioane de lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit oficialilor companiei, rezultatele înregistrate în primul semestru al anului 2019 se bazează pe trendul ascendent de continue îmbunătățiri ale rezultatelor financiare și operaționale. Astfel, în primul semestru al anului 2019 veniturile din exploatare au crescut cu 15% comparativ cu perioada similară a anului precedent, în timp ce rezultatul din exploatare a crescut cu 80% iar rezultatul net al primelor șase luni a fost cu 70% mai mare decât cel înregistrat în 2018.
Conducerea Rompetrol Well Services spune: “ În primele șase luni ale anului 2019 toate angajamentele companiei au fost gestionate în condiții de echilibru financiar, cu asigurarea tuturor disponibilităților de cash pentru achitarea integrală și în termen a angajamentelor comerciale, a drepturilor salariale și a datoriilor bugetare. Poziția de lichiditate solidă a permis Companiei finanțarea integrală a capitalului de lucru din surse proprii”.
Rompetrol Well Services S.A. (PTR) este una dintre cele mai importante companii de servicii speciale la sondă din România. Compania oferă o gamă largă de servicii pentru sondele de petrol și gaze naturale. Aceste servicii includ cimentari, consolidări și împachetări, stimulari de sonde, testări, servicii slick-line, operațiuni de tubaj, etc.
-lei
Sem I 2019 | Sem I 2018 | Trim.ÎI 2019 | Trim.ÎI 2018 | |
Venituri din exploatare, din care: | 32.006.078 | 27.731.396 | 16.281.665 | 15.470.523 |
Servicii prestate | 31.957.496 | 27.472.747 | 16.242.860 | 15.271.088 |
Cheltuieli de exploatare | (26.295.440) | (24.567.177) | (13.665.925) | (13.165.558) |
Rezultat din exploatare | 5.710.638 | 3.164.219 | 2.615.740 | 2.304.966 |
Venituri financiare nete | 2.439.294 | 1.775.529 | 1.246.391 | 1.001.154 |
Rezultat net | 6.848.548 | 4.035.658 | 3.288.152 | 2.748.300 |