Energie

Rusia a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania

Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a anunţat luni că a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania via Polonia, prin conducta Drujba, în timp ce, în paralel, a oprit livrările de petrol rusesc spre Polonia, informează Reuters citând agenţiile de presă ruseşti, potrivit Agerpres.

Deşi Uniunea Europeană a încetat să mai cumpere ţiţei rusesc prin rutele maritime, începând cu data de 5 decembrie, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, unele ţări din blocul comunitar care nu au acces la mare continuă să primească ţiţei rusesc prin conducte.

Anterior, firma kazahă KazTransOil a informat că luni a livrat 20.000 de tone de petrol în Germania prin conducta petrolieră rusească Drujba (Prietenia).

Kazahstanul este puternic dependent de ţara vecină Rusia pentru a-şi putea exporta energia şi nici nu este vizat de sancţiunile occidentale impuse Rusiei.

Agenţia de presă Itar TASS citează o declaraţie făcută de purtătorul de cuvânt de la Transneft, potrivit căruia documentaţia nu a fost finalizată pentru a putea fi făcute livrări de petrol în Polonia în a doua jumătate a lunii februarie şi, în consecinţă, clienţii polonezi ai Transneft nu mai primesc petrol.

“Trebuia să fie pompat petrol spre rafinăriile poloneze în a doua jumătate a lunii februarie. Cu toate acestea, transmiterea ordinelor cu resursele confirmate şi plata tranzitului nu a fost procesată. În plus, modificări făcute în calendarul livrărilor au exclus livrările spre clienţii polonezi”, a precizat purtătorul de cuvânt de la Transneft.

La finele săptămânii trecute, compania poloneză de rafinare a petrolului PKN Orlen a informat că a fost sistată furnizarea petrolului rusesc prin secţiunea conductei Drujba către Polonia, adăugând că va acoperi deficitul din alte surse.

Cu toate acestea, livrările de petrol rusesc spre Slovacia şi Cehia prin ramura sudică a conductei Drujba continuă în regim normal, susţin operatorii conductei.

Conducta Drujba porneşte din Rusia şi se ramifică în Belarus în alte două conducte, una către Polonia şi cealaltă spre Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă. Livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba sunt exceptate de la embargoul pe care UE l-a impus Rusiei după declanşarea războiului contra Ucrainei, întrucât statele central-europene fără ieşire la mare dispun de opţiuni limitate de aprovizionare cu petrol pe cale maritimă.

Articole recente

Rusia respinge desfăşurarea de trupe ale NATO în #Ucraina după un posibil armistiţiu

Rusia respinge categoric desfăşurarea de trupe ale NATO în Ucraina după o posibilă încetare a…

7 ore ago

Ce au spus liderii europeni la întâlnirea cu Trump

Secretarul general al NATO spune că oferta lui Trump privind garanțiile de securitate este o…

7 ore ago

Trump are o întâlnire multilaterală cu liderii europeni – video – live test

O delegație de lideri europeni, într-un efort coordonat de sprijinire a Kievului, se află la…

8 ore ago

Nazare: 460.000 de firme inactive, azi, în România; trebuie să punem ordine în modul în care tratăm aceste companii

Combaterea evaziunii fiscale nu poate fi discutată serios fără să fie tratată situaţia firmelor inactive…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More