Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMaria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe/ Sursa foto: Twitter
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Moscova să fie prezentă de această dată, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Summitul va avea aceleaşi obiective: promovarea iluzoriei ‘formule Zelenski’ drept orice bază privind soluţionarea conflictului, obţinerea sprijinului majorităţii lumii şi folosirea acesteia pentru a prezenta Rusiei un ultimatum de capitulare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat.
“Nu vom participa la astfel de ‘summituri'”, a adăugat ea.
Rusia a respins această perspectivă – cu privire la care îşi exprimase deja rezervele serioase – înaintea vizitei lui Zelenski la Washington de săptămâna viitoare, în timpul căreia liderul de la Kiev intenţionează să-şi prezinte propunerile pentru pace preşedintelui Joe Biden, vicepreşedintei şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, precum şi fostului preşedinte şi candidat republican Donald Trump.
În timp ce Kievul îşi menţine cererea pentru o pace “justă” care să determine trupele ruse să se retragă din teritoriile ocupate, inclusiv din peninsula Crimeea, Moscova a afirmat că este gata să ia în considerare doar “propuneri serioase” care să ţină cont de “situaţia de pe teren care reflectă realităţile geopolitice”.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în iunie că Moscova nu va accepta negocieri de pace decât cu condiţia ca Ucraina să renunţe la suveranitatea sa asupra a cinci dintre regiunile sale, ocupate parţial sau total de Rusia.
ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…
Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…
Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
This website uses cookies.
Read More