International

Rusia contează pe rezervele sale valutare în cazul unor sancţiuni

Posibilele sancţiuni occidentale împotriva băncilor ruseşti vor conduce la o creştere a volatilităţii pe piaţă dar Rusia va fi capabilă să facă faţă restricţiilor graţie rezervelor sale valutare abundente, a declarat miercuri ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Oficialii americani şi europeni sunt pe punctul de a finaliza un pachet extins de sancţiuni care vor fi introduse dacă Rusia va invada Ucraina. Oficialii de la Moscova au dezminţit că ar avea în vedere o invazie a Ucrainei. Potrivit unor oficiali americani şi europeni citaţi de Reuters, sancţiunile ar putea viza marile bănci şi sectorul energetic rusesc dar nu şi interzicerea accesului Rusiei la sistemul financiar SWIFT.

Potrivit lui Anton Siluanov, sancţiunile împotriva băncilor ruseşti ar fi “neplăcute” dar statul se va asigura că toate depozitele bancare, toate tranzacţiile, inclusiv cele în valută, sunt garantate.

“Slavă Domnului avem suficiente lichidităţi forex şi suficiente rezerve valutare. Avem un scut financiar sub forma rezervelor de aur şi valută, surplusului bugetar şi nivelului redus al datoriei”, le-a spus Siluanov jurnaliştilor.

În cazul în care vor fi introduse noi sancţiuni care vor viza companiile ruseşti din sectorul energiei, Rusia va fi pregătită să îşi redirecţioneze livrările spre alte pieţe, a mai spus ministrul Finanţelor.

Rusia este supusă unor sancţiuni economice şi financiare încă din 2014, când Occidentul a încercat să pedepsească Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi rolul său în conflictul militar din Ucraina. Aceste restricţii au determinat băncile şi companiile ruseşti să îşi reducă dependenţa de pieţele globale de obligaţiuni, în timp ce Rusia s-a concentrat pe refacerea rezervelor valutare şi dezvoltarea propriilor sale sisteme financiare, ca alternativă la SWIFT, Visa sau MasterCard.

Siluanov a insistat miercuri că Rusia va putea să facă trecerea la alte sisteme financiare dacă va fi exclusă din SWIFT. “Ne aşteptăm ca sistemul financiar al ţării să continue să se concentreze pe piaţa internă, în cadrul strategiei “Fortress Russia”, şi să facă progrese în ceea ce priveşte suveranitatea digitală şi fintech”, a apreciat şi Institute of International Finance.

Potrivit lui Siluanov, posibilele restricţii cu privire la achiziţionarea de obligaţiuni ruseşti ar fi “neplăcute dar nu fatale” pentru Rusia, ţară care la începutul lunii februarie avea rezerve de aur şi valută în valoare de aproximativ 635 miliarde de dolari. Oficialul citat a mai spus că Rusia nu intenţionează să îşi revizuiască planul de împrumuturi pentru 2022, în valoare de 3.300 miliarde de ruble (44 miliarde de dolari), preferând să strângă fonduri via obligaţiuni federale cu cupon fix. După ce situaţia se va calma, Rusia ar putea analiza posibilitate de a testa cererea externă printr-o emisiune de eurobonduri, a spus Siluanov.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

o oră ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More