International

Rusia interzice exporturile de cereale şi zahăr în Uniunea Economică Eurasiatică

Premierul rus Mihail Mişustin a semnat luni un decret prin care se interzice exportul de zahăr alb şi zahăr brut, până pe 31 august, şi exportul de cereale (grâu, secară, orz şi porumb), până pe 30 iunie, în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), se arată într-un comunicat al Guvernului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Şi Rusia face parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături de Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan.

Vicepremierul rus Viktoria Abramchenko a dat asigurări că nu există riscul unei penurii de produse alimentare pe piaţa internă şi a avertizat consumatorii să nu-şi facă stocuri, după impunerea sancţiunilor occidentale.

“Nu există condiţii pentru riscul unei penurii de produse alimentare sau pentru o reducere a gamei de produse. Nu este necesar să alimentăm artificial cererea cu achiziţii pentru viitor”, a declarat Abramchenko.

Oficialul a adăugat: “Ne vom reorienta către alte pieţe, vom extinde parteneriate cu ţări prietenoase”.

Luni, agenţia de presă Interfax a anunţat, citând un proiect de document al Ministerului rus al Agriculturii, că Rusia ar putea suspenda exporturile de grâu, orz, porumb şi secară până la data de 30 iunie.

Rusia este cel mai mare exportator mondial de grâu, iar principalii săi clienţi sunt Egiptul şi Turcia.

“Ministerul Agriculturii şi Ministerul Comerţului au pregătit un decret guvernamental care ar introduce o interdicţie, temporară, la exportul de cereale începând din 15 martie şi până pe 30 iunie”, susţine Interfax.

Directorul firmei de consultanţă IKAR, Dmitry Rylko, estimează că o cantitate cuprinsă între 6 şi 6,5 milioane de tone de grâu riscă să nu ajungă pe piaţa internaţională ca urmare a deciziei statului rus. Aceasta în condiţiile în care în sezonul agricol curent exporturile de grâu ale Rusiei sunt cu aproximativ 45% mai mici comparativ cu sezonul precedent din cauza unei recolte mai mici, a taxelor la export şi a unor cote la export pe care Moscova le utilizează începând din 2021 pentru a stabiliza preţul alimentelor pe piaţa locală.

O criză alimentară mondială, declanşată de invadarea Ucrainei de către Rusia, s-a agravat săptămâna trecută după ce o serie de ţări producătoare au anunţat restricţii la exporturile de alimente, în încercarea de a păstra produsele alimentare în interiorul graniţelor. Cotaţia grâului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani în contextul în care Rusia şi Ucraina sunt responsabile pentru aproape 30% din exporturile mondiale de grâu şi sunt de asemenea importanţi furnizori de uleiuri alimentare.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

3 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

3 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More