Update articol:

Rusia le cere ţărilor vecine Afganistanului să nu găzduiască forţe SUA sau NATO

Serghei Lavrov Sursa foto: russiancouncil.ru

Rusia le-a solicitat miercuri ţărilor vecine cu Afganistanul să nu găzduiască pe teritoriile lor forţe armate ale SUA sau NATO, după ce acestea s-au retras anterior în acest an, informează Reuters, potrivit Agerpres.

”Le cerem ţărilor vecine cu Afganistanul să nu permită o prezenţă militară a forţelor SUA sau NATO care intenţionează să se mute acolo după părăsirea teritoriului afgan”, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, în intervenţia sa video în calitate de invitat la o conferinţă organizată de Iran cu participarea celorlalte ţări vecine Afganistanului: Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi China.

Potrivit TASS, şeful diplomaţiei ruse a spus că în primul rând ţările membre ale NATO trebuie să contribuie la redresarea socio-economică a Afganistanului întrucât ele sunt singurele care au creat situaţia dificilă actuală în această ţară devastată de război.

Conform lui Lavrov, a sosit timpul ”pentru a începe munca de mobilizare pentru colectarea resurselor pentru a furniza asistenţă umanitară, economică şi financiară poporului afgan”. El a subliniat că Naţiunile Unite trebuie să joace un rol de coordonare în acest proces.

”Sper ca obiceiul occidentalilor de a organiza conferinţe de dragul conferinţelor este de domeniul trecutului. A sosit timpul pentru acţiuni concrete în această privinţă”, a adăugat ministrul rus de externe, citat de agenţia de presă TASS.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018