Update articol:

Rusia speră la noi discuţii cu SUA în această toamnă

Rusia Moscova Sursa foto: pixabay.com
Rusia speră că o nouă rundă de discuţii poate fi programată cu reprezentanţi ai SUA în această toamnă pentru a clarifica dificultăţile din relaţiile bilaterale, a declarat marţi un diplomat de rang înalt, informează Reuters, potrivit Agerpres.

SUA şi Rusia au avut două runde de discuţii la Istanbul dedicate în mare parte diplomaţiei şi funcţionării ambasadelor, în lunile februarie şi aprilie. Ambele părţi au declarat că discuţiile au dus la înregistrarea de progrese în aceste chestiuni.

Preşedintele american, Donald Trump, şi liderul de Kremlin, Vladimir Putin, s-au întâlnit în Alaska în luna august, dar aceste discuţii nu au condus încă la un acord care să pună capăt războiului de peste trei ani şi jumătate dus de Rusia în Ucraina.

Adjunctul ministrului de externe rus, Serghei Riabkov, a declarat pentru agenţia de ştiri TASS că printre motivele întârzierii organizării unei noi întâlniri pe teme diplomatice se numără dorinţa ambelor părţi de a evita eşecul în obţinerea unor rezultate semnificative.

“În orice caz, dacă vorbim despre un anumit interval de timp, ne propunem să încercăm să organizăm un astfel de eveniment cel puţin până la sfârşitul toamnei”, a declarat Riabkov, citat de TASS.

Au existat impedimente, cum ar fi probleme tehnice sau de calendar, a spus el, “dar acesta nu a fost principalul aspect”.

“Principalul motiv a fost că nu am vrut ca o astfel de întâlnire să se desfăşoare fără progrese tangibile. Există riscul să rămânem în acelaşi punct, să nu realizăm niciun progres”, a declarat Riabkov.

“Prin urmare, este mai bine, atât timp cât avem voinţă politică de ambele părţi, să continuăm să lucrăm în culise şi poate va fi posibil să formăm o bază pentru următorul pas sau paşii următori, iar toate aspectele logistice şi organizatorice vor fi rezolvate rapid”.

La a doua rundă de discuţii de la Istanbul, delegaţia SUA a petrecut aproximativ şase ore în clădirea consulatului rus. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că Ucraina nu s-a aflat pe ordinea de zi. Departamentul de Stat a informat că întâlnirea a continuat “abordarea constructivă” stabilită în cadrul discuţiilor din februarie.