Update articol:
MediaSind:

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor susţine acordarea unor reduceri fiscale pentru mass-media autohtonă precum cele din UE, inclusiv măsuri de protecţie a freelancerilor

Mogens Blicher Bjerregard, Președinte al Federației Europene a Jurnaliștilor Mogens Blicher Bjerregard, Președinte al Federației Europene a Jurnaliștilor
 

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor susţine eliminarea amendamentelor care restricţionează libertatea de exprimare din actualul Cod Penal din România şi acordarea unor reduceri fiscale pentru industria mass-media identice cu cele din Uniunea Europeană, inclusiv măsuri de protecţie a freelancerilor.

 
Adunarea Generală a Federației Europene a Jurnaliștilor, cuprinzând reprezentanți ai peste 320 000 de jurnaliști din 35 de țări europene, a avut loc în perioada 9-10 mai 2019 în  Tallin, Estonia, în Sala de conferințe a Parlamentului Estonian. 
 

Potrivit unui comunicat al FAIR – MediaSind, din partea României la eveniment au participat liderii Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, Leonard Pădureţ, preşedinte, şi Cristinel Godinac, preşedinte executiv, care au prezentat problemele cu care se confruntă presa română (foto).

Declarație FEJ:
 
Adunarea Generală a Federației Europene a Jurnaliștilor (EFJ), reunită la Tallinn, Estonia, pe 9-10 mai 2019, cu 51 de organizații afiliate din 35 de țări europene a fost solicitată să adopte următoarea declarație:
 
 

Situația jurnaliștilor în România:

 
Federația Europeană a Jurnaliștilor susține eforturile membrului afiliat din  România, Federația Cultură  și Mass-Media  FAIR-MediaSind, pentru:
 
– Deblocarea dialogului social în mass-media, menținerea culturii și a mass-media în actualul sector, negocierea unui contract colectiv de muncă pentru toți angajații și persoanele independente din acest domeniu.
 
– Modificarea de urgență a Legii privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune  în sensul restaurării statutului de instituțiie publică, și nu al celui de stat, precum și pentru depolitizarea managementului acestor instituții.
 
– Eliminarea amendamentelor care  restricționează libertatea de exprimare din actualul Cod Penal.
 
– Acordarea unor reduceri fiscale pentru industria mass-media identice cu cele din Uniunea Europeană, inclusiv  măsuri de protecție a freelancerilor.
 
– Demiterea urgentă a actualului președinte – director general al Televiziunii Române, investigarea și sancționarea  abuzurilor acesteia  împotriva angajaților din această  instituție, precum  și deblocarea dialogului social. 
 
 

Tema reuniunii celei mai mari organizaţii a jurnaliştilor europeni a fost jurnalismul ca bun public. În context, au fost discutate problemele cu care se confruntă atât angajaţii din instituţiile publice cât şi din cele private, problemele freelancerilor, probleme deontologiei profesionale, controlul politic asupra societăţilor de presă.

A fost, de asemenea, stabilită strategia pentru următorul an, precum şi modul în care vor fi sprijinite organizaţiile afiliate de către conducerea EFJ pe lângă instituţiile europene – Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei.

În funcţia de preşedinte al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor a fost reales Mogens Blicher Bjerregard, iar în cea de vicepreşedinte Marta Barcellina.

“Experimentez această realegere ca o declaraţie clară de încredere pentru munca pe care am făcut-o în ultimii ani în colaborare cu restul Comitetului Executiv al EFJ şi aceasta este o declaraţie de încredere pe care sunt foarte bucuros să o primesc. Întreaga zonă a liber-profesioniştilor şi a celor care desfăşoară o activitate independentă este o parte importantă, de care aştept cu nerăbdare să mă ocup. În acelaşi timp, lupta pentru susţinerea libertăţii presei are o mare importanţă, în plus, ne vom preocupa major de consolidarea organizaţiilor noastre afiliate în ţările din care fac parte”, a afirmat Mogens Blicher Bjerregaard.

Invitat la eveniment, preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, a susţinut că ţara sa sprijină jurnaliştii, iar libertatea presei trebuie să fie recreată în fiecare zi, dacă este necesar.

“Este în primul rând rolul mass-media în sine, care poate recrea această libertate. Editori, editori şefi, proprietari ai instituţiilor mass-media sunt coloana vertebrală care susţine libertatea noastră de exprimare, care pot oferi jurnaliştilor sprijinul pentru ca ei să rămână liberi şi independenţi”, a spus preşedintele Estoniei.