Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat joi că Regatul Unit ar trebui să dezvăluie adevărata misiune a militarului britanic ucis marţi în Ucraina, ea acuzând Londra că ajută Kievul să comită ‘acte de terorism’, transmite Reuters.
Ministerul britanic al Apărării a anunţat marţi că militarul său George Hooley, caporal, a murit în Ucraina în timp ce observa testarea de către forţele ucrainene a unei noi capabilităţi defensive, departe de linia frontului.
Marea Britanie, unul din statele promotoare ale aşa-numite ‘Coaliţii de voinţă’, a afirmat în mod repetat că susţine trimiterea unei forţe multinaţionale în Ucraina după încheierea unui acord de încetare a focului sau de pace, o desfăşurare militară potenţială împotriva căreia Rusia a avertizat.
‘Londra trebuie să recunoască sincer că făcea Hooley al lor acolo. Se pare că, poate, cineva în Marea Britanie a început să pregătească atent opinia publică din ţară pentru pierderi militare în Ucraina care ar fi pur şi simplu imposibil de ascuns în continuare’, a spus Zaharova.
Purtătoarea de cuvânt a adăugat că guvernul britanic nu ar trebui să îşi înşele cetăţenii pretinzând că militarii britanici trimişi în Ucraina sunt simpli consilieri sau instructori, ea acuzând forţele britanice că ajută Kievul ‘să întreprindă atacuri teroriste şi misiuni extremiste’ la ordinele directe ale Londrei.
Zaharova a mai spus că Rusia va considera orice contingente militare străine în Ucraina drept ţinte legitime.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat miercuri că Hooley, din Regimentul de paraşutişti, şi-a servit ţara ‘cu onoare şi distincţie’ în lume, ‘inclusiv ca parte a unui mic număr de personal britanic în Ucraina’.