International

Rusia va reveni la START daca SUA renunţă la ”poziţia lor ostilă” (MAE)

Rusia va reveni la respectarea deplină a tratatului Noul START privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive (Treaty on Measures for the Further Reduction and Limitation of Strategic Offensive Arms) dacă Washingtonul va renunţa la ”poziţia sa ostilă” faţă de Moscova, au relatat agenţiile de presă ruse, citându-l pe ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov – transmite Reuters sâmbătă, potrivit Agerpres.

Statele Unite au anunţat la începutul acestei săptămâni că vor înceta să mai furnizeze Rusiei unele notificări cerute în cadrul tratatului, între care actualizări privind locaţia rachetelor şi a lansatoarelor lor, ca represalii pentru ”încălcările continue” ale Moscovei faţă de acord.

Potrivit lui Riabkov, anunţul nu a fost o surpriză pentru Moscova, iar decizia Rusiei de a suspenda tratatul Noul START rămâne valabilă în ciuda oricăror contramăsuri.

”Indiferent de orice măsuri sau contramăsuri din partea SUA, decizia noastră de a suspenda Tratatul START este de neclintit”, a declarat acesta, citat de agenţia de presă TASS.

”Iar propria noastră condiţie pentru a reveni la un tratat pe deplin operaţional este ca SUA să renunţe la poziţia fundamental ostilă faţă de Rusia”.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

8 minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

17 minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

26 de minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

30 de minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

33 de minute ago

This website uses cookies.

Read More