Update articol:

Sancţiunile contra petrolului rusesc ar putea opri activitatea rafinăriei Lukoil din Italia

Nello Musumeci/ Sursa foto: Facebook Nello Musumeci/ Sursa foto: Facebook

Sancţiunile europene impuse importurilor de petrol rusesc ar putea paraliza rafinăria italiană ISAB a Lukoil şi ar putea duce la pierderi de locuri de muncă pe plan local, a avertizat preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La reuniunea de luni, liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate.

Acest embargo ar putea afecta semnificativ ISAB, a declarat preşedintele regiunii Sicilia, cerând Guvernului să găsească soluţii la această problemă.

ISAB, cea mai mare rafinărie de petrol din Italia în funcţie de capacitatea de procesare, achiziţiona 30-40% din materia primă din Rusia, restul provenind de pe pieţele internaţionale.

“Există o linişte asurzitoare privind catastrofa forţei de muncă cu care s-ar putea confrunta o parte din fabrica petrochimică Priolo, embargoul şi consecinţele sale paralizând rafinăria ISAB”, susţine Musumeci într-o postare pe Facebook.

ISAB este responsabilă pentru aproximativ 20% din capacitatea de rafinare a Italiei, iar centrala sa furnizează aproximativ 20% din electricitatea de care are nevoie Sicilia.

Rafinăria ISAB, la care lucrează aproximativ 1.000 de angajaţi este deţinută de firma elveţiană de trading Litasco SA, care vinde 89% din producţia rafinăriei. La rândul său Litasco este controlată de grupul Lukoil.

Înaintea pandemiei de COVID-19, rafinăria ISAB producea 10,6 milioane tone de produse rafinate pe an, 13% din producţia totală a Italiei.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026