Update articol:

Alparslan Bayraktar, ministru adjunct, Ministerul Energiei Turcia, la RIGC: Consumul nostru este de 60 de miliarde de metri cubi de gaz și, din nefericire, importăm aproape întregul volum necesar

Prioritatea numărul unu la ora actuală este securitatea aprovizionării, sustenabilitatea etc., iar când analizăm Strategia energetică din Turcia și locul pe care îl ocupă gazele, se observă că noi ne-am legat strategia în ceea ce priveşte gazele de ambițiile noastre de ordin climatic, a declarat Alparslan Bayraktar, ministru adjunct, Ministerul Energiei şi Resurselor Naturale, Turcia.

Acesta a aexplicat: “Ne concentrăm pe surse regenerabile, eficiență energetică, energie nucleară şi gaz natural, pentru că noi considerăm că gazele naturale vor juca un rol esențial în tranziția energetică pe piața energiei din Turcia.

Vrem să avem un sistem de electricitate mai fiabil. De asta ai nevoie de resurse de rezervă. În acest context, gazele naturale ar fi foarte potrivite.

În plus având în vedere consumul nostru actual vedem că noi consumăm gaz în gospodării, în diverse zone industriale etc. Consumul este de 60 de miliarde de metri cubi, vorbim de un consum foarte mare și, din nefericire, importăm aproape întregul volum necesar din alte surse, din alte țări.

Viziunea noastră în ceea ce privește gazele naturale ar fi, în primul rând, diversificarea. Am vrea să diversificăm numărul de țări furnizoare, am vrea să diversificăm forma în care este livrat gazul Turciei. Iată de ce investim în capacitățile de regazificare în Turcia. Ne-am tot concentrat pe aceste elemente în ultimii 4-5 ani. Și avem capacitate de regazificare de 130 pe zi și mai avem și alte unități pe care le vom adăuga. Deci capacitatea noastră va crește.

De asemenea, proiecte precum TAP, TANAP foarte importante. Am lucrat în colaborare cu Gazprom. Și iată că Europa primește gaze naturale prin intermediul acestui coridor. De asemenea resursele din Marea Caspică ajung în Europa în zilele noastre, deci în prezent 25 de bcm ajung în Europa prin Turcia. Problema este că trebuie să producem mai multe gaze. Ne trebuie mai multe molecule din diverse resurse, din Iran, din Irak, zona mediterană.

Și am investit foarte mult în partea de infrastructură. Și putem să folosim infrastructura pentru a asigura securitatea aprovizionării în regiune”.

BVB | Știri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (27/09/2022)

Notificare - detineri > 5%

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/09/2022)

Nuclearelectrica SA si Nova Power & Gas SRL lanseaza RoPower Nuclear SA

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (27/09/2022)

Grupul Purcari achizitioneaza pachetul majoritar intr-o Crama din Bulgaria

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/09/2022)

Numire administratori provizorii