Afaceri

Săptămână decisivă pentru privatizarea Oltchim

Omul de afaceri Ştefan Vuza trebuie să plătească, zilele acestea, circa 100 de milioane de euro pentru privatizarea Oltchim, pe lângă banii din garanţie de circa 50 de milioane de euro, la care se adaugă încă 40-50 milioane de euro pentru capital de lucru, potrivit surselor noastre.
Se pare că Ştefan Vuza l-ar fi angajat pe Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova, şi Ilinca von Derenthall, să-i găsească finanţare, inclusiv de la bănci de top din Marea Britanie.
Sursele ne-au spus: “Să sperăm că Ştefan Vuza va avea banii pentru Oltchim sau măcar o promisiune de finanţare care ar amâna plata banilor cu 30 de zile. Altfel se va executa garanţia, ceea ce ar aduce probleme pentru Chimcomplex Borzeşti”.

Conducerea Chimcomplex a anunţat, în mai multe rânduri, că pentru finanţarea achiziţiei Oltchim  lucrează o echipă de specialişti condusă de Ștefan Vuza, fiind atrase în proiect bănci şi fonduri de investiţii.

La finalul anului trecut, Chimcomplex Borzeşti a anunţat că va plăti 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA, pentru grosul activelor Oltchim. ”În contractul de vânzare de active, încheiat între Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, cu privire la pachetele 1-5 şi parţial, pachetul 7, preţul tranzacţiei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 127 milioane euro, respectiv 582.345.800 lei, la care se adaugă TVA-ul aplicabil, acoperind activele transferate, în cadrul contractual aplicabil”, potrivit unui comunicat al companiei transmis BVB. Pachetele dorite de Chimcomplex au fost: Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Polioli, Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC.
Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More