Afaceri

SCA „Iordăchescu și Asociații”: Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat avocatul Robert Roșu, este inconsistentă și neconvingătoare

  • “Hotărârea în discuție încalcă în mod flagrant unul din principiile fundamentale ale statului de drept: principiul securității raporturilor juridice”, susţine SCA „Iordăchescu și Asociații”

  • “Motivarea oferită publicității sfidează logica juridică!”, conform „Iordăchescu și Asociații”

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat avocatul Robert Roșu, este inconsistentă și neconvingătoare, potrivit unui comunicat al SCA „Iordăchescu și Asociații”.

Avocaţii susţin: “Recent, au fost publicate în presă fragmente din hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost condamnați, printre alții, și avocatul Robert Roșu.

În urma lecturării respectivelor pasaje, putem concluziona că se confirmă temerile de la finalul anului trecut, referitoare la condamnarea unui avocat pentru opiniile juridice și susținerile făcute în calitate de reprezentant al clientului.

Extrasul oferit publicității denotă faptul că, sub aspectul acuzațiilor formulate împotriva avocatului, hotărârea este inconsistentă și neconvingătoare. Aceste precizări se impun a fi făcute și în contextul în care Curtea de Apel Brașov a pronunțat o soluție de achitare în fond, în baza cazului prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a) Cod de procedură penală – fapta nu există.

Mai mult decât atât, dincolo de evidentele efecte negative pe care acest precedent le are asupra profesiei, hotărârea în discuție încalcă în mod flagrant unul din principiile fundamentale ale statului de drept: principiul securității raporturilor juridice. Acesta presupune, printre altele, că soluția pronunțată în mod definitiv de către o instanță de judecată în cadrul unui litigiu, să nu fie repusă în discuție. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că o hotărâre civilă definitivă, la care se face trimitere în dosarul penal, ar fi de fapt nelegală, iar avocatul Robert Roșu ar fi trebuit să cunoască acest lucru. În motivarea oferită publicității există și alte aspecte care sfidează logica juridică și care sunt de natură să afecteze încrederea legitimă a cetățenilor în activitatea organelor judiciare, dar probabil că acesta este unul din exemplele cele mai relevante”.

SCA „Iordăchescu și Asociații” consideră abuzivă condamnarea unui avocat în modalitatea descrisă anterior și că asocierea avocatului cu clientul său sau cu activitatea pe care clientul a desfășurat-o, aduce o atingere gravă atât profesiei cât și dreptului la apărare, reglementat prin dispoziții legale imperative. În acest context, se ridică serioase semne de întrebare cu privire la modalitatea exercitării profesiei de avocat și la calitatea acestuia de partener indispensabil al actului de justiție.

Robert Roşu a fost condamnat la 5 de ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa.  

La finalul anului trecut, avocații au protestat împotriva sentinței dată avocatului Robert Roșu, în dosarul Ferma Băneasa. Ei au considerat că s-a creat un precedent periculos, existând pericolul ca de acum încolo oricare dintre avocați să fie condamnat la închisoare pentru că își face meseria de avocat.

 

 

 

 

 

Articole recente

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

34 de minute ago

Prețurile petrolului cresc după ce atacurile din Ucraina au lovit instalațiile energetice rusești

Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…

43 de minute ago

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

o oră ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

2 ore ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More