Update articol:

Scandal în Comisiile de buget/ Parlamentarii nu reușesc să stabilească dacă ajutoarele PSD au trecut sau nu la vot; Huţucă: Raportându-ne la Regulamentul Comisiilor comune, amendamentul PSD nu a trecut; el poate fi ridicat în Plen

Palatul parlamentului, Camera Deputatilor, Senat

Este scandal în comisiile de buget din Parlament unde se discută un amendament prin care PSD propune alocarea sumei de 1.100.000 mii lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, potrivit Antena3.

PSD a propus alocarea sumei de 1,1 miliarde lei, credite de angajament şi credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, în vederea acordării unor măsuri de sprijin pentru familiile cu copii şi venituri reduse, pentru familiile care au în întreţinere copii cu handicap, precum şi acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de seniori din sistemul public de pensii, estimat pentru anul 2026 la aproximativ 2,35 miliarde lei.

Amendamentul propus de PSD a primit 23 de voturi pentru, 19 împotrivă şi o abţinere, în timp ce opt parlamentari AUR au transmis că nu votează.

În acest context, şedinţa a fost întreruptă de mai multe ori pentru consultări pe marginea Regulamentelor de vot.

Amendamentul propus de PSD privind alocarea sumei de 1,1 miliarde lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale nu a trecut, pentru că nu a avut cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor celor prezenţi, a anunţat preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, liberalul Bogdan Huţucă.

“Ne raportăm la Regulamentul Comisiilor comune care prevede în mod expres că, pentru adoptare ai nevoie de un număr de voturi care este cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor celor prezenţi. Raportându-ne strict la acest articol 24, amendamentul nu a trecut. El poate fi ridicat în Plen”, a explicat Huţucă.

  • Năsui: ”AUR stă şi mănâncă popcorn”

Deputatul Claudiu Năsui (USR) scrie, miercuri, că a fost scandal în comisia pentru buget pe pachetul social propus de PSD. El arată că PSD-UDMR-SOS au votat pachetul social în timp ce PNL-USR-POT au votat contra iar AUR nu a votat deloc. ”Întrebarea e dacă a trecut sau nu votul?”, spune Năsui.

”Scandal în comisia pentru buget pe pachetul social propus de PSD. PSD-UDMR-SOS au votat pachetul social. PNL-USR-POT au votat contra. AUR nu a votat deloc. Rezultatul a fost 23 voturi pentru, 19 voturi contra, o abţinere şi 8 prezenţi care nu votează. Întrebarea e dacă a trecut sau nu votul?”, spune Claudiu Năsui pe Facebook.

Deputatul USR arată că ”PNL-USR-POT zic că majoritatea se raportează la numărul oamenilor prezenţi, aşa că ar trebui să fie 26 de voturi pentru ca să treacă. Deci pachetul social ar pica în timp ce PSD-UDMR-SOS zic că majoritatea se raportează la numărul voturilor, iar aşa că ar trebui să fie 22 de voturi pentru ca să treacă. Deci pachetul social ar trece”.

”AUR stă şi mănâncă popcorn”, mai comentează Năsui.

BVB | Știri BVB
LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare

Turbo Long Certificates on One United Properties SA (RBONETL12) (18/03/2026)

Reluare tranzactionare - ora 11:20 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

MECANICA CEAHLAU (MECF) (18/03/2026)

Convocare AGA Anuala 21.04.2026