Update articol:

Secretarul general al ONU ”condamnă fără echivoc” tentativa de asasinat asupra lui Trump

Secretarul general al ONU ”condamnă fără echivoc” tentativa de asasinat asupra lui Trump
 - poza 1 António Manuel de Oliveira Guterres/ Sursa foto: asean.org

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat duminică “fără echivoc” tentativa de asasinare a fostului preşedinte american Donald Trump, a declarat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP, precizează Agerpres.

Şeful ONU “condamnă fără echivoc acest act de violenţă politică. El îi doreşte preşedintelui Trump însănătoşire grabnică”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, citat într-un comunicat.

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit sâmbătă la ureche într-o tentativă de asasinat prin împuşcare în timpul unui miting electoral în Pennsylvania.

Presupusul trăgător şi un spectator au fost ucişi, iar alte două persoane au fost grav rănite.