Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Este vorba despre cea mai recentă plecare din Pentagon, instituţie care la finalul lunii martie a fost zguduită de un scandal legat de implicarea lui Hegseth într-un incident de securitate prin intermediul aplicaţiei Signal.
Kasper, care va înceta să lucreze alături de Pete Hegseth, va continua totuşi să consilieze Pentagonul dintr-un alt statut, care îi va permite să lucreze până la 130 de zile pe an pentru Departamentul Apărării.
Săptămâna trecută, trei înalţi funcţionari au fost destituiţi după deschiderea unei anchete interne. Cei trei – Darin Selnick, Dan Caldwell şi Colin Carroll – au reacţionat într-un comunicat, spunând că ”nu au fost informaţi privind motivul exact” pentru care au fost concediaţi.
Şeful Departamentului Apărării, fost prezentator la canalul de televiziune Fox News, se află în centrul unui scandal după ce în luna martie a distribuit informaţii confidenţiale pe aplicaţia de mesagerie Signal, într-o conversaţie la participa şi un jurnalist, invitat din greşeală.
De asemenea, potrivit presei, el a distribuit informaţiile respective membrilor familiei sale.
John Ullyot, care a fost purtător de cuvânt al Pentagonului la debutul mandatului lui Pete Hegseth, a descris ”o lună de haos total” în interiorul Departamentului Apărării american.
Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…
Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…
Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…
Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…
Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…
Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…
This website uses cookies.
Read More