Energie

Senat: Strategia energetică a României şi Planul Naţional Integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice pentru perioada 2021-2030 vor fi adoptate de Parlament, după aprobarea în Guvern

Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că Strategia energetică a României şi Planul Naţional Integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice pentru perioada 2021-2030 vor fi adoptate de Parlament, după aprobarea în Guvern.

S-au înregistrat 87 de voturi pentru, 12 contra şi 29 abţineri.

Potrivit proiectului,  Strategia energetică naţională defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale. Strategia energetică se elaborează de ministerul de resort, se aprobă de Guvem,
cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentanţilor mediului de afaceri si se adopta de catre Parlament, prin lege.

Planul Naţional Integrat în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice pentru perioada 2021- 2030 defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe toate cele 5 dimensiuni ale uniunii energetice: securitate energetică, piaţă internă, decarbonizarea, eficienţa energetică, cercetare, inovare şi competitivitate.

Planul Naţional Integral în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice pentru perioada 2021-2030 se elaborează de ministerul de resort şi Ministerul Mediului, Apelor Pădurilor, în baza strategiei energetice naţionale, se aprobă de Guvern, organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentanţilor mediului de afaceri şi se adoptă de către Parlament, prin lege.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor este for decizional.

Mai mulţi parlamentari PSD au depus la finalul lunii mai o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, solicitând dezbaterea în procedură de urgenţă.

 

În iunie, Andrei  Maioreanu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, anunţa că Strategia Energetică a României a început drumul spre adoptarea prin lege a Parlamentului, nu prin Hotărâre de Guvern.

Acesta a scris pe Facebook: “Am spus-o de nenumărate ori și o repet: România are nevoie cât mai repede de o Strategie Energetică. Un document asumat de statul român care să fixeze reperele dezvoltării (nu ale stagnării sau distrugerii!) sectorului energetic. La sfârșitul anului trecut, Strategia Energetică pentru perioada 2019-2030, cu perspectiva anului 2050 era în faza dezbaterii transfrontieră. Din păcate, guvernul liberal a ignorat eforturile acelor specialiști care au lucrat la document. Lucrurile au rămas în pom, așa cum este în pom întreaga economie românească sub mâna „pricepută” a cabinetului Orban.

Singura soluție pentru ca Strategia Energetică să devină funcțională este adoptarea acesteia prin votul parlamentarilor. Să fie asumată de toți jucătorii politici. De aceea, am pregătit documentația pentru o astfel de lege și, având sprijinul colegilor parlamentari din PSD Gorj, am reușit să punem pe agenda Senatului acest proiect de lege. Mai este nevoie de avizul comisiilor de specialitate și se poate dezbate pe fond.

Interesul României este să investească în creșterea domeniului energetic. Avem resurse de toate felurile – de la cele naturale, la specialiști în acest domeniu. Putem furniza securitate energetică în regiunea noastră, producția noastră de energie poate fi acoperitoare. Politicile de mediu, inclusiv Green Dealul promovat de Comisia Europeană, trebuie negociate în așa fel încât să dezvoltăm domeniul. Să fim atenți ca schimbările să fie în favoarea noastră. A ignora potențialul și nevoile de consum ale României și a nu calcula corect, că orice nouă investiție trebuie să aibă și resursă energetică la bază, înseamnă să trădezi interesele țării”.

 

View Comments

  • Buna ziua,

    In data de 11.08 senatul a adoptat acest proiect, urmand sa fie aprobat de guvern. A fost aprobat? La ce data? Unde putem gasi acest raspuns?
    Multumesc.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

12 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

12 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

13 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

13 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More