Comunicate de presa

Senatorii au aprobat sancţionarea dezvoltatorilor imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri

Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri, potrivit unui amendament admis la proiectul pentru completarea articolului 22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, adoptat luni de Senat.

Proiectul a fost adoptat cu 84 de voturi “pentru”, nouă “împotrivă” şi 28 de abţineri.

Membrii Comisiilor juridică şi pentru administraţie din Senat au admis, recent, mai multe amendamente, împreună cu raportul la proiectul de act normativ.

Prin înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii, nu va mai exista posibilitatea ca un dezvoltator să poată să promită un apartament mai multor persoane. Avansul plătit de cumpărător este plafonat la 15%, după emiterea autorizaţiei de construcţie.

“S-a stabilit, prin amendamentele pe care le-am discutat împreună cu colegii din coaliţia de guvernare, foarte clar, înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii. Cu această prevedere legală am blocat orice posibilitate ca un dezvoltator să poată promite mai multor persoane, am limitat avansul plătit de persoană la 15% şi, ulterior, plăţile să se facă în funcţie de stadiile de dezvoltare. La finalizarea structurii – 25%, la finalizarea instalaţiilor – 25%”, declara, anterior, senatorul PSD Daniel Zamfir.

El sublinia că va exista posibilitatea pentru cumpărător ca avansul să fie plătit în funcţie de stadiul care să certifice că respectiva dezvoltare imobiliară este în curs de execuţie, alături de siguranţa că banii nu sunt folosiţi în alt scop.

“Am stabilit şi sancţiuni, am propus 1% din cifra de afaceri pentru dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri. Am stabilit – consumatorii să fie trecuţi, în situaţia falimentului, să fie creditori privilegiaţi, adică să fie primii, după statul român, cei care să-şi recupereze eventualele sume, dacă există posibilitatea falimentului. Suntem în situaţia în care dezvoltatorul este pus să garanteze că această dezvoltare imobiliară se face corect, iar cumpărătorul să aibă siguranţa că obţine un produs în baza lucrărilor pe care le-a plătit”, explica senatorul PSD.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a criticat atunci proiectul de act normativ iniţiat de PSD, caracterizându-l drept ‘un lucru absolut ridicol’, o încercare ‘doar de a spăla onoarea, încercând să modifice nişte lucruri care nu reglementează şi nu repară ce s-a întâmplat în această ţeapă uriaşă de un miliard de lei’.

La rândul său, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, menţiona că s-a introdus în proiectul de act normativ o prevedere ca, în situaţia în care promitenţii cumpărători sunt asistaţi de avocat, notarul să acorde un discount de 25%. El avansa şi posibilitatea modificării Legii insolvenţei în scopul sprijinirii promitenţilor cumpărători.

Daniel Fenechiu respinge propunerea USR de încheiere a unei asigurări care poate să garanteze cumpărătorului promitent că îşi poate recupera avansul plătit, liberalul menţionând că piaţa românească în domeniu nu este încă pregătită pentru acest tip de produs.

Proiectul va intra pentru dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz. AGERPRES

View Comments

Articole recente

Google nu a avertizat 10 milioane de persoane despre cutremurul din Turcia (BBC)

Google a recunoscut că sistemul său de avertizare timpurie în caz de cutremur nu a…

31 de minute ago

Inundații semnificative, în județele Suceava și Neamț, în urma furtunilor

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, 25 de localități din nouă județe ale țării (Alba,…

45 de minute ago

Vremea Schimbării (opinie Eugen Lascu)

Autor: Eugen Lascu După cum am mai afirmat și în alte articole, trăim într-o eră…

54 de minute ago

De ce nu vin specialiștii în companiile de stat?

Autor: Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte ASF Se observă o efervescență în jurul temei guvernanței companiilor…

o oră ago

Nazare: Abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică, după demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu şi dezvăluirile acestuia…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More