Update articol:

Serghei Lavrov denunţă încercările Occidentului de a-i diviza pe membrii alianţelor la care participă Rusia

UN Photo/Cia Pak Foreign Minister Sergey V. Lavrov of the Russian Federation addresses the general debate of the General Assembly’s seventy-seventh session.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a denunţat marţi încercările Occidentului de a-i diviza pe membrii alianţelor la care participă Rusia, cum ar fi Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS) şi Forumul BRICS.

“Observăm că OTSC, dar şi OCS şi BRICS sunt considerate de Occident ca ameninţări la adresa dominaţiei sale pe arena internaţională, ca centre emergente ale unei viitoare ordini mondiale multipolare, în care Occidentul vede o ameninţare la adresa intereselor sale, a hegemoniei sale”, a declarat ministrul după o întâlnire cu preşedintele belarus Alexander Lukaşenko.

Şeful statului belarus i-a primit pe miniştrii de externe ai alianţei post-sovietice OTSC, formată din Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan, care desfăşoară marţi la Minsk una dintre reuniunile lor obişnuite.

Lavrov a susţinut că, pentru a-i diviza pe membrii diverselor alianţe la care participă Rusia, Occidentul recurge la “acţiuni disperate şi agresive”, însă nu a dezvăluit care sunt acestea.

Potrivit şefului diplomaţiei ruse, participanţii la întâlnirea cu Lukaşenko au ajuns la concluzia că este necesar să se reziste la această presiune din partea Occidentului şi să se respecte pe deplin obligaţiile aliaţilor, precum şi să se întărească solidaritatea.

Potrivit lui Lavrov, preşedintele belarus a indicat că acest lucru ar trebui făcut nu doar din datoria morală a aliaţilor, ci şi din interese pur pragmatice.

Conform agenţiei oficiale belaruse de ştiri BELTA, Lukaşenko a luat în considerare, în cadrul reuniunii, necesitatea de a aprofunda interacţiunea OTSC cu alte organizaţii internaţionale, cum ar fi ONU şi OCS, şi de a soluţiona problemele nerezolvate în cadrul alianţei militare post-sovietice conduse de Rusia.

“Să punem aceste probleme pe agendă şi să le rezolvăm. Dacă ajutăm la rezolvarea conflictului de la graniţa dintre Tadjikistan şi Kârgâzstan, ne vor mulţumi. Oamenii vor înceta să mai moară şi aceste state ne vor fi mereu recunoscătoare”, a declarat preşedintele belarus, potrivit Agerpres.

“Acelaşi lucru este valabil şi pentru problema mai complicată a Azerbaidjanului şi Armeniei”, a subliniat el.

OCS este un bloc politic şi de securitate din care fac parte opt state: China, India, Pakistan, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Brazilia, Rusia, India şi China au creat grupul BRIC în 2006, la care s-a alăturat în 2010 Africa de Sud, moment în care acronimul a devenit BRICS.