Burse/Investitii

SIF Banat Crișana solicită conducerii BVB să se delimiteze de declaraţiile publice ale vicepreședintelui Bursei Dan Paul, pe care îl acuză de diseminare de informații mincinoase

*Bogdan Drăgoi: Punerea sub semnul întrebării a regimului de proprietate al actiunilor dobândite la BVB, chiar de către unul dintre vicepreşedinţii BVB, este una dintre cele mai importante lovituri aduse demersurilor pentru upgradarea în categoria piețelor emergente
*SIF1 a reclamat situația și la ASF

Conducerea SIF Banat Crișana (SIF1) a solicitat președintelui Bursei de Valori București Radu Hanga și directorului general Adrian Tănase să se delimiteze de declaraţiile publice ale vicepreședintelui Bursei Dan Paul, pe care îl acuză de diseminarea de informații mincinoase, potrivit unei scrisori consultate de financialintelligence.ro, semnată de președintele SIF1 Bogdan Drăgoi.

SIF Banat Crișana apreciază că declarațiile recente ale lui Dan Paul, potrivit cărora, la nivelul acționariatului SIF1, ar exista grupuri de acţionari care nu ar respecta legislația comercială și a pieţei de capital, au implicaţii pe de o parte în zona regimului abuzului de piaţă prin diseminarea de informații mincinoase prin anumiți emitenție listaţi pe BVB, cât şi, pe de altă parte, din perspectiva adecvării domniei sale într-o funcţie de conducere în cadrul operatorului de piață din România, Bursa de Valori Bucureşti, prin încălcarea principiilor și valorilor de guvernanță și reputaţie pe care le promoveaza grupul BVB.

Se pare că SIF Banat Crișana a sesizat, în caz, și Autoritatea de Supraveghere Financiară  (ASF).

În scrisoarea către conducerea BVB, SIF1 solicită luarea unei poziții publice de delimitare față de declaraţiile făcute de Dan Paul şi, de asemenea ca acesta să fie suspus analizei interne în cadrul proceselor de evaluare a membrii consiliului de administrație. SIF1 notează că solicitarea sa se referă la “situaţia creată de acuzele nefondate lansate la adresa autorităţii de reglementare şi supraveghere și diseminarea de informații false de către Dan-Viorel PAUL, Vicepreşedinte al Consiliului de Administrație (CA) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi preşedinte al Asociației Brokerilor, cu ocazia unui eveniment desfăşurat în data de 27 februarie 2020”.

Conducerea SIF Banat Crișana arată: “Afirmaţiile mincinoase ale domnului Dan-Viorel Paul au aptitudinea de a aduce grave prejudicii imaginii și bunei funcţionări a Bursei de Valori Bucureşti şi a încrederii în mecanismele pieței de capital în asamblu.

Ne referim la prezentarea de către vicepreşedintele BVB a unui “studiu de caz” , cu scopul de a acredita ideea că, la nivelul acționariatului SIF Banat-Crişana SA există grupuri de acţionari care nu ar respecta legislația comercială și a pieţei de capital. Din simpla lectură a cazului prezentat de domnul Dan Paul, reiese cu puterea evidenței că materialul prezentat este o transcriere/copiere sintetizată a argumentelor invocate de către domnul Tudor Ciurezu (preşedintele CA și directorul general al SIF Oltenia SA) și grupul de acţionari care acționează concertat cu SIF Oltenia în cererea de completare a ordinii a AGEA convocată de către SIF Banat-Crişana pentru data de 10/11 martie 2020.

Prin materialul făcut public, Vicepreşedintele BVB, arogându-şi poziţia de avocat public a intereselor domnului Tudor Ciurezu, pune sub semnul întrebării dreptul de proprietate al investitorilor ce activează în piața de capital de capital din România, inclusiv a celor străini. Mai mult, folosind interpretări pseudo-juridice (acesta neavând studii de specialitate) mai degrabă similare celor utilizate în „procesele” împotriva proprietarilor derulate de guvernul comunist care a funcţionat începând cu anii 1945 în România, domnul Dan-Viorel Paul a desconsiderat practic dreptul de proprietate, fundamentul constituirii şi funcţionării piețelor de capital.

Vă arătăm că, prin respectiva solicitare de completare a ordinii de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SIF Banat-Crişana SA, grupul de acţionari coordonat de Tudor Ciurezu a propus introducerea de puncte suplimentare privind aprobarea reducerii capitalului social al SIF Banat-Crişana SA, prin anularea unui număr de 72.842.636 acţiuni SIF Banat-Crişana SA, deţinute de SIF Muntenia SA, OPUS CHARTERED ISSUANCES SA Luxemburg și ROMANIA STRATEGY FUND AA Vaduz și suspendarea drepturilor de vot ale acestor acţionari.

Faţă de această solicitare, prin adresa nr. VPI 1372 din 17.02.2020, Autoritatea de Supraveghere Financiară a comunicat SIF Banat-Crișana SA că “nu va putea aproba nicio operaţiune corporativă (în cazul de faţă fiind vorba de o eventuală reducere a capitalului social) care nu îndeplineşte condițiile legale şi care este de natură a aduce atingere, în afara cadrului legal, a dreptului de proprietate al acționarilor (aspecte care au făcut obiectul raportului curent al SIF Banat-Crişana din data de 17.02.2020, adresa ASF menţionată mai sus fiind anexată raportului curent publicat pe site-ul BVB și pe site-ul SIF Banat-Crişana).

Dan-Viorel PAUL, vicepreşedintele BVB, cu toate că avea cunoștință despre poziția Autorităţii de Supraveghere Financiară asupra acestui subiect dat fiind raportul deja publicat de SIF Banat-Crişana şi ar fi trebuit să exprime o poziție echidistantă și obiectivă, prin prisma funcţiei publice deţinute, în cadrul prezentării de la evenimentul public din data de 27 februarie 2020, a ignorat în mod evident şi ostentativ considerentele prezentate de reglementatorul pieţei în cadrul adresei nr. VPI 1372 din 17.02.2020. În plus, vicepreşedintele BVB a preluat și prezentat practic opiniile exprimate (prin intermediul raportului curent al SIF Oltenia SA, cu nr. 1344/17.02.2020) de Tudor Ciurezu referitoare la adresa ASF nr. VPI 1372 din 17.02.2020, criticând în mod vehement deciziile Autorităţii de Supraveghere Financiară.”

Conducerea SIF Banat Crișana transmite către BVB că Dan Paul a diseminat informaţii “care dau semnale false sau înşelătoare referitoare la oferta, cererea sau prețul instrumentelor financiare, (precum cele emise de SIF Banat-Crişana SA şi SIF Muntenia SA, emitenţi listaţi la BVB), fapte ce sunt prevăzute la art. 120 lit. c) din Legea nr.24/2017 privind emitenții de instrumente financiare şi operaţiuni de piață.“

“Opinăm că, dincolo de prejudicii semnificative aduse celor doi emitenţi listaţi la BVB prin poziția nefundamentată şi vădit partizană (în favoarea conducerii SIF Oltenia SA), vicepreşedintele CA al BVB şi preşedinte al Asociației Brokerilor a adus prejudicii Bursei de Valori București SA precum și pentru întreaga piață de capital din România, punând sub semnul întrebării dreptul de proprietate al investitorilor din domeniul bursier”, mai notează SIF Banat Crișana, care adaugă: “Precizăm că în perioada menţionată reprezentanţii SIF Banat-Crişana se aflau la Londra, participând la evenimentul Romanian Investor Days, ocazie cu care mai mulți investitori străini le-au cerut să explice cum este posibil ca unul dintre reprezentanţii bursei de la București să lanseze în piață informații de natură a pune sub semnul întrebării dreptul de proprietate al unor acţiuni dobândite de către investitori străini pe piața de capital din România.

Ca atare, rugăm Bursa de Valori București SA să constate că impactul pe care poziţia publică avută de Vicepreşedintele BVB îl are asupra percepției investitorilor este unul semnificativ şi deosebit de grav, fiind afectată nu doar imaginea emitenților referiți în materialul publicat, ci imaginea întregii pieţe de capital din România, care, în contextul dat, nu se poate bucura de încredere deplină din partea investitorilor, mai ales a celor străini, care nu sunt familiari cu practicile presei autohtone și să se delimiteze public de poziţia acestuia, luând în acelaşi timp măsurile interne care se impun.

Luările de poziţie ale vicepreşedintelui BVB sunt cu atât mai grave cu cât BVB este în plin proces de evaluare de către agențiile internaţionale de rating, pentru a fi – eventual – reclasificată în categoria piețelor emergente. Ca urmare, punerea sub semnul întrebării a regimului de proprietate al actiunilor dobândite la BVB, chiar de către unul dintre vicepreşedinţii BVB, este una dintre cele mai importante lovituri aduse demersurilor susţinute ale întregii comunităţi ce activează pe piața de capital pentru upgradarea acesteia în categoria piețelor emergente. Este o abatere și de la principiul „colaborare, coeziune, coerenţă” declarat de Bursa de Valori Bucureşti în construcţia unei piețe autohtone consolidate și puternice.

Tocmai de aceea, în calitate de important emitent la BVB și investitor de portofoliu pe piața de capital din România, nu putem să acceptăm luări de poziție de această natură, total defavorabile domeniului bursier şi care au ca efect alterarea capacităţii acestuia de finanţare a economiei româneşti.

Având în vedere aceste considerente, în opinia noastră, utilizarea abuzivă de către Dan-Viorel Paul a atribuţiilor pe care le are la nivelul BVB, cu scopul favorizării unor persoane din mediul său relațional, este de natură să intre sub incidenţa prevederilor art. 34 din Regulamentul ASF nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Ca atare, față de cele mai sus prezentate, învederăm Bursei de Valori Bucureşti să ia act, de urgenţă, de declaraţiile vicepreşedintelui BVB, domnul DAN-VIOREL PAUL, și să se delimiteze public de acestea deoarece au implicaţii pe de o parte în zona regimului abuzului de piaţă prin diseminarea de informații mincinoase prin anumiți emitenție listaţi pe BVB, cât şi, pe de altă parte, din perspectiva adecvării domniei sale într-o funcţie de conducere în cadrul operatorului de piață din România, Bursa de Valori Bucureşti prin încălcarea principiilor și valorilor de guvernanță și reputaţie pe care le promoveaza grupul BVB.“

Luna trecuta, SIF Banat Crișana a dat curs cererii unui grup de acționari, inclusiv SIF Oltenia, de completare a ordinii de zi a AGA, din 10 martie.

Punctele solicitate de acționari – SIF Oltenia SA, Alimentara Slatina SA, Flaros SA, Mercur SA, Univers SA, Voltalim SA, Tudor Ciurezu și Anina Radu – a fi introduse pe ordinea de zi a AGEA vizează anularea unor acțiuni deținute de unii acționari ai SIF Banat-Crișana, reducerea capitalului social al SIF Banat-Crișana aferent acestor acțiuni și suspendarea dreptului de vot aferent acestor acțiuni până la aprobarea reducerii capitalului social al societății

SIF Oltenia doreste reducerea capitalului social al SIF Banat Crișana, prin anularea unor acțiuni deținute de SIF Muntenia, OPUS – Chartered și Roumanian Strategy Fund.

Anterior SIF1 a anunțat că va da curs cererii acționarilor, dar a transmis că a ajuns la concluzia că solicitarea primită nu cuprinde probleme care intră în atribuțiile adunării generale a acționarilor și reprezintă o exercitare abuzivă a drepturilor de acționar, care poate avea ca efect afectarea, îngrădirea sau suprimarea drepturilor investitorilor.

Totodată, SIF1 a precizat că a consultat Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la solicitarea SIF5. 

ASF a raspuns ca numai instanta se poate pronunta asupra legalitatii punctelor solicitate de actionari. De asemenea, ASF a metionat ca nu a identificat elemente de natura a conduce la concluzia ca SIF Muntenia, OPUSChartered și Roumanian Strategy Fund actioneaza concertat fata de SIF1.

Dar, ASF atenționează nu va putea aproba nicio operațiune corporativă (în cazul de față fiind vorba de o eventuală reducere a capitalului social) care nu îndeplinește condițiile legale și care este de natură a aduce atingere, în afara cadrului legal, a dreptului de proprietate al acționarilor ”.

Articole recente

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

21 de minute ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

28 de minute ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

31 de minute ago

Nicuşor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

35 de minute ago

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială (surse)

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială, au precizat, miercuri, surse politice, pentru…

43 de minute ago

Trump impune Indiei taxe vamale de 25%, plus o penalitate pentru comerţul cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite vor impune taxe vamale de…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More