Politica

Sindicatul polițiștilor Europol: “Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în fața Guvernului”

Sindicatul Europol acuză public șefi din Poliție că au pus presiune pe polițiști în ultimele zile pentru „a face orice” pentru a bloca protestul transportatorilor și fermierilor.

Sindicaliștii din poliție susțin: “Zilele acestea am ajuns din nou într-una dintre cele mai penibile situații ca instituție.

Coaliției de guvernământ îi este frică de democrație și folosește polițiștii și jandarmii să intimideze cetățenii. În cazul de față fermierii și transportatorii. Sunt momente care ne aduc aminte de pandemie, cu ordonanțele militare ILEGALE și cu armata scoasă pe străzi, tot la intimidare. Din păcate, după acțiunile dispuse de ministrul Predoiu și secretarul de stat Despescu, sunt create premisele unui nou “10 august”.

Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în fața Guvernului, să-și exercite dreptul de a manifesta, prevăzut de art. 39 din Constituție. De ce facem referire tocmai la Constituție? Pentru că polițiștii și jandarmii, la începutul carierei JURĂ să apere Constituția, chiar cu prețul vieții!

Față de mii de polițiști s-a pus presiune în aceste zile să facă ORICE pentru a bloca fermierii pe drumurile publice. Și când spunem ORICE, ne referim inclusiv la situațiile în care le-au cerut să plaseze autospecialele perpendicular pe sensurile de deplasare de pe drumul public pentru ca protestatarii să nu poată să înainteze. Li s-a cerut polițiștilor să culeagă informații din orice sursă ca mai apoi să folosească orice canale pentru a-i bloca.

Evident, toate aceste demersuri sub ,,îndrumările ” amenințătoare ale unor șefi, slugi ale oamenilor politici, de regulă “împuterniciți” sau “desemnați” care nu cârâie în fața ordinelor venite din partea celor care ocupă funcții politice, respectiv Predoiu, secretarul de stat Despescu sau șeful Poliției Române, care ocupă tot o funcție politică, fiind numit de ministrul de interne în funcție.

În cele două imagini aveți dovada celor afirmate mai sus. În prima poză avem extras dintr-o procedură a poliției rutiere unde se stipulează INTERDICȚIA de a bloca drumul public cu autospeciala de poliție. În a doua poză sunt îndemnurile adj insp șef de la IPJ CS, cel care în trecut amenința polițiștii care și-au permis să îi sancționeze pe cei care transportau lemne ilegal, însă, de această dată le cere subalternilor săi, să culeagă informații, să îi urmărească și să îi blocheze pe cei care vor să manifeste pașnic. Totul în numele partidului!

Le cerem polițiștilor/jandarmilor să refuze dispozițiile/ordinele ilegale și să nu facă compromisuri pentru a salva clasa politică și guvernanții de contactul cu realitatea din țară. Nu vă sacrificați pentru guvernanții care nu au dat doi bani pe drepturile voastre, chiar de curând, când s-a pus problema aplicării legii salarizării. Pentru cetățenii care critică și condamnă polițiștii pe care îi văd în stradă, să știți că nu sunt ei de vină, ci șefii lor care îi obligă la aceste gesturi. Iar celor care ne conduc le spunem JOS LABELE de pe structurile MAI. Poliția și Jandarmeria sunt în slujba cetățenilor, nu a celor care azi ocupă vremelnic funcții politice de conducere în instituțiile statului!”

Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL este o organizație sindicală formată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru apărarea drepturilor fundamentale și profesionale ale polițiștilor.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More