International

Situaţie ”apocaliptică” în Gaza; nivelul de distrugere în teritoriul palestinian este superior celui din Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (şeful diplomaţiei europene)

Situaţia din Gaza este ”apocaliptică” pentru populaţia civilă, a avertizat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, apreciind că nivelul de distrugere în teritoriul palestinian este superior celui din Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

“Din păcate, nivelul de distrugere al clădirilor din Gaza este mai mult sau mai puţin, chiar mai mare decât distrugerile suferite de oraşele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a afirmat Borrell, la încheierea unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai UE la Bruxelles.

Oficialul spaniol a prezentat presei o imagine “catastrofală” a situaţiei din Gaza, afirmând că nivelul suferinţei umane constituie o “provocare fără precedent”.

Şefii diplomaţiei UE au discutat luni despre sancţiuni suplimentare împotriva Hamas, pe baza unei propuneri făcute de Franţa, Italia şi Germania. “Nu au fost obiecţii”, a spus Josep Borrell, adăugând că va face o propunere în acest sens Celor 27.

El a indicat că au fost discutate posibile sancţiuni împotriva extremiştilor israelieni din Cisiordania. “Nu a existat unanimitate”, a precizat el, adăugând că va face totuşi o propunere statelor membre, potrivit Agerpres.

Ţările UE au cerut, la rândul lor, un armistiţiu de durată în conflictul din Gaza.

Articole recente

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

8 minute ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

10 minute ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

12 minute ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

13 minute ago

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 7,85%

Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…

o oră ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More