Update articol:

Soluția completă E.ON cu panouri fotovoltaice pentru clienții casnici, disponibilă în 10 județe din țară

Soluția completă E.ON

Soluţia completă cu panouri fotovoltaice dedicată clienţilor casnici – E.ON Solar Home, lansată anul trecut, este acum disponibilă în judeţele Iaşi, Timiş, Arad, Suceava, Neamţ, Vaslui, Botoşani, Bacău, Cluj şi Mureş şi ar putea fi extinsă şi în alte judeţe din ţară, a anunţat joi compania.

Remarcăm o creștere constantă a interesului clienților noștri de a produce și folosi surse de energie verde, nepoluantă. Anul trecut, când am lansat E.ON Solar Home, am început cu trei județe. La un an de la lansare, soluția este disponibilă în zece județe din aria tradițională a companiei noastre. E.ON Solar Home se pliază perfect pe nevoia de dezvoltare sustenabilă și de aceea ne gândim să o extindem treptat și în alte județe din țară“, declară Claudia Griech, Director General al E.ON Energie România. 

E.ON precizează: “Surplusul de energie electrică care rezultă din panourile fotovoltaice se injectează în rețea și este achiziționat de E.ON, în calitate de furnizor, iar în acest fel clientul obține o reducere a cheltuielilor cu factura de electricitate și astfel ne asigurăm că nimic din ce se produce nu este irosit.

Soluția E.ON Solar Home include evaluarea locului de consum, întocmirea proiectului tehnic, obținerea avizelor necesare, sistemul de panouri fotovoltaice și montarea acestuia, precum și mentenanța sistemului de panouri fotovoltaice și verificarea instalației electrice, toate acestea fiind realizate de E.ON, în baza contractului încheiat cu viitorul prosumator.

Clienții pot alege durata contractului care poate fi de 1, 3, 5 sau 7 ani, avantajul fiind că ratele lunare sunt fixe, dar plata se poate face și integral. Detalii despre produsul E.ON Solar Home se pot afla accesând eon.ro.

Încurajăm toți clienții care doresc să instaleze acasă o soluție de energie verde să aleagă factura electronică în locul celei tipărite și astfel să contribuim împreună la reducerea amprentei de carbon și la protejarea mediului înconjurător.”

***

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.

BVB | Știri BVB

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21.07.2025-25.07.2025

MedLife S.A. (M) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare: 30 iulie - 28 august 2025