Update articol:

Sorin Grindeanu îi cere premierului să trimită Corpul de control la Ministerul de Externe

mae ministerul afacerilor externe

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a solicitat luni premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de control la Ministerul Afacerilor Externe pentru a verifica situaţia legată de transportul românilor din zona de conflict din Orientul Mijlociu. Totodată, el a anunţat că le va cere parlamentarilor partidului din comisiile de politică externă să îi cheme la audieri pe ministrul Oana Ţoiu şi pe consulul României în Dubai.

Grindeanu a fost întrebat cum apreciază activitatea ministrului de Externe în legătură cu transportul românilor din zona de conflict şi cu situaţia creată în jurul fiicei lui Victor Ponta.

“În lumina informaţiilor pe care le-am văzut ieri prezentate la Antena 3, cred, legate de lista cu participanţii, cu cei care au fost pasageri pe acel zbor, lucrurile se schimbă. (…) De data asta, lucrurile cred că trebuie să meargă într-o altă direcţie şi aştept răspunsuri de la prim-ministru, de la Ilie Bolojan. El este cel care conduce echipa guvernamentală şi are toate pârghiile necesare pentru clarificarea situaţiei şi i-aş propune, de urgenţă, să trimită Corpul de control al prim-ministrului la Ministerul Afacerilor Externe să verifice informaţiile, parte dintre ele, prezentate aseară de către dumneavoastră, să vadă situaţia reală şi să o prezinte de urgenţă românilor. De asemenea, în Parlament, am să-i rog pe colegii mei, la Comisia de politică externă, să-i cheme la audieri atât pe doamna ministru Oana Ţoiu, cât şi pe consulul nostru în Dubai, domnul Badea, cred că este acolo, astfel încât şi în Parlament să existe această clarificare. Dar i-aş ruga pe ambele paliere, şi în Parlament, dar mai ales la nivel guvernamental, această clarificare să vină repede”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD.

El a adăugat că “e regretabilă situaţia în care a fost pus un copil”, indiferent cum se numeşte acel copil.

“Sunt tată şi nu doresc niciunui părinte să stea cu sufletul la gură din teamă pentru siguranţa copilului său. Totodată vă spun cu toată fermitatea că sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat. Eu în aceste zile am ţinut legătura cu părinţii Irinei, am evitat să intru şi eu şi am rugat să nu intrăm printr-o poziţie oficială noi, PSD, în această dezbatere, tocmai fiindcă n-am dorit să politizăm. Aici nu e vorba de politică. Aici e vorba de un copil, indiferent cum se numeşte acel copil”, a conchis Grindeanu.

Daciana Sârbu şi Victor Ponta au declarat joi că fiica lor, Irina, a fost eliminată de pe lista pasagerilor din avionul de repatriere asistată de către MAE, care trebuia să aducă acasă cei 28 de copii aflaţi în tabără şi care au rămas blocaţi în Emirate din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Daciana Sârbu a declarat pentru Antena3.ro că fetiţa ei, Irina, a fost dată jos din autocarul care ducea copiii către aeroport şi că i s-a spus că este “o vulnerabilitate” din cauza numelui pe care îl poartă. Fata a rămas în Consulatul României şi familia a reuşit să găsească nişte români care locuiesc acolo care să o ajute.

BVB | Știri BVB
BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (09/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27.02.2026-06.03.2026

WTI Light Sweet TURBO SHORT 1.0/134.89/129.85 (EBWTITS53) (09/03/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 9 si 10 Martie 2026

WTI Light Sweet TURBO SHORT 1.0/149/145 (EBWTITS52) (09/03/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 9 si 10 Martie 2026