Grindeanu a fost întrebat, la România TV, cum vor vota parlamentarii PSD la moţiunea de cenzură, dacă au indicaţii cu privire la acest vot.
“Cum vor vota şi cei ai PNL, şi ai UDMR, şi ai USR – ‘prezent, nu votez’. Se va asigura cvorumul, dar nu vor vota”, a spus Grindeanu, potrivit Agerpres.
El a adăugat că decizia pe care a discutat-o împreună cu ceilalţi preşedinţi de partide din coaliţie în această săptămână a fost aceasta, de a se asigura cvorumul, dar de a lăsa Opoziţia să voteze.
Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii Opoziţiei împotriva Executivului, intitulată “Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Parlamentului.
Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.