Politica

Sorin Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că are un cazier fiscal la zi curat

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului, Radu Oprea, are un cazier fiscal la zi curat, iar ceea ce s-a scris în presă în ultima vreme despre el a fost o exagerare.

Grindeanu a fost întrebat dacă nu e dublă măsură faptul că Oprea este menţinut la SGG, deşi a avut un dosar penal în care a fost anchetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, iar Dragoş Anastasiu a demisionat din funcţia de vicepremier în urma acuzaţiilor că firmele sale au mituit un inspector ANAF.

“Am văzut în presă, azi dimineaţă cred că am văzut aceste lucruri. L-am sunat pe Radu Oprea, mi-a spus că este o exagerare, că are un cazier fiscal la zi curat, că avea calitatea de asociat în acea firmă şi că există o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie favorabilă companiei sale dată ulterior acestor acuze. Sunt lucruri pe care fiecare, într-un final, trebuie să le comunice. Nu sunt lucruri noi. Se ştia de aceste lucruri”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

Liderul interimar al PSD a mai spus că a văzut decizia Înaltei Curţi legată de acea companie şi nu poate să comentez o astfel de decizie.

Grindeanu a fost întrebat, de asemenea, cum vede faptul că au apărut în spaţiul public o serie de analişti care cer demisia de la Guvern a lui Marian Neacşu.

“Am văzut toate aceste lucruri. Ştiţi, sunt lucruri, şi pentru presă, care nu sunt noi. Sunt lucruri despre care se ştie, sunt lucruri despre care s-a discutat şi erau un spaţiu public, cele legate de Marian Neacşu, de exemplu. A existat această reabilitare. Dacă mi-aduc bine aminte, cred că au fost zeci de parlamentari în aceeaşi situaţie şi vă rog să verificaţi urmarea acestei decizii, o decizie a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în care se spunea că ai voie să faci lucruri de acest tip. Între timp, justiţia a dat această sentinţă. Nu fug de niciun fel de responsabilitate. Sunt lucruri cunoscute, sunt lucruri care au fost în spaţiul public. Sunt lucruri care au fost şi în guvernele anterioare – Ciucă, Ciolacu 1, 2”, a afirmat acesta.

Articole recente

Franța: Proteste și greve în masă împotriva reducerilor bugetare

Peste 250 de manifestații sunt programate să aibă loc astăzi în toată Franța, paralizând transportul…

28 de minute ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU TREI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII SERVICII LOCALE IZVOARELE SRL

Consiliul Local al Comunei Izvoarele anunță selecția pentru ocuparea a trei posturi de membru în…

2 ore ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL REGIEI PUBLICE LOCALE OCOLUL SILVIC „VALEA SADULUI” R.A.

Nr. 27674/16.09.2025 UAT Cisnădie, prin Consiliul Local al Orașului Cisnădie, în calitate de autoritate publică…

2 ore ago

Termenul de înscriere în REGES-ONLINE a fost prelungit până la finalul anului

Guvernul a aprobat joi prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal la platforma REGES-ONLINE…

3 ore ago

DocProcess se alătură AGENA3000, odată cu finalizarea exit-ului de către Morphosis Capital și fondatori

DocProcess, companie românească de tehnologie specializată în automatizarea proceselor de business, fondată de antreprenorii Daniela…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More