*Analiștii: Ce-i mai rău, acum vine
Acțiunile americane s-au prăbușit luni, în cea mai proastă zi de tranzacționare din Ajunul Crăciunului din istorie, indicele S&P 500 intrând în bear market (scădere).
Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut luni cu 653 de puncte, pe fondul unor tranzacții volatile, coborând sub 22.000. Dow a pierdut mai mult de 2 procente, apoi a recuperat aproape toate pierderile de peste zi, pentru de a cădea din nou mai mult de 2 procente. S&P 500 a scăzut cu 2,7%, plasându-se pe o piață bear, în scădere cu 20,06% față de recordurile recente. Wall Street tratează în mod tradițional o scădere de 20% sau mai mare de la vârfurile recete drept o piață de urși (bear, scădere). Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 2,2%.
Piețele au răspuns crizei din Washington. Multiple surse au arătat că președintele Donald Trump discută despre demiterea lui Jerome Powell din funcția de președinte al Federal Reserve. Această discuție, precum și recentele volatilități din piață, l-au determinat pe secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, să cheme liderii celor mai mari șase bănci din SUA în weekend. În plus, secretarul apărării, James Mattis, a anunțat că va demisiona la sfârșitul lunii februarie, spunând că opiniile sale nu se aliniază cu ale președintelui.
Trump și-a reluat atacul asupra Fed luni, spunând că banca centrală este “singura problemă” cu economia Statelor Unite.
The only problem our economy has is the Fed. They don’t have a feel for the Market, they don’t understand necessary Trade Wars or Strong Dollars or even Democrat Shutdowns over Borders. The Fed is like a powerful golfer who can’t score because he has no touch – he can’t putt!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) December 24, 2018
Toate cele 11 sectoare ale S&P 500 sunt acum pe pierdere pentru luna decembrie, trimestrul IV și pentru întregul an.
Analiștii spun că ce-i mai rău acum vine și piața bear este abia la început.
“Mi-ar plăcea să fiu mai optimist, dar nu văd prea multe motive. Cred că ce e mai rău va veni anul viitor, suntem încă în prima jumătate a scăderii pentru piețele globale de investiții”, a declarat Mark Jolley, strateg general la CCB International Securities, pentru CNBC.
Pentru Jolley, riscul mare este în piețele de credit. Cu Fed proiectând alte două majorări ale ratei dobânzii în 2019, pentru companii va fi din ce în ce mai dificil să își acopere datoriile, provocând falimente sau degradări, a spus el.
O astfel de slăbiciune pe piețele de credit va contagia acțiunile, a remarcat Jolley.