Ministrul spaniol i-a răspuns astfel preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a anunţat lansarea unei misiuni internaţionale cu caracter “defensiv” pentru a “deschide progresiv” Strâmtoarea Ormuz.
Pentru această misiune, în care Macron a spus că doreşte să “atragă şi să mobilizeze” de asemenea alte ţări europene, Franţa va contribui cu opt fregate, două nave portelicopter şi un portavion, care, conform preşedintelui francez, vor fi desfăşurate în estul Mediteranei, totuşi departe de Strâmtoarea Ormuz.
“Nu există nimic concret şi nicio formulare oficială a ideii lui Macron”, a remarcat ministrul spaniol despre misiunea anunţată de preşedintele francez, care, tot conform declaraţiei lui Macron, ar urma să fie lansată abia după ce “faza cea mai critică a conflictului” se va fi încheiat, fără a fi clar ce înţelege preşedintele francez prin aceasta.
Ministrul spaniol de externe a reiterat poziţia guvernului de la Madrid de a nu participa la niciun tip de acţiune care implică sprijin pentru războiul pornit de SUA şi Israel împotriva Iranului. “Guvernul spaniol participă numai la operaţiuni care pot asigura pacea şi securitatea Uniunii Europene. Aceştia sunt parametrii în care noi acţionăm”, a subliniat Jose Manuel Albares.
El a mai declarat marţi că nu a avut niciun contact cu Administraţia preşedintelui american Donald Trump, după ce acesta din urmă a ameninţat Spania cu un embargo comercial în urma refuzului guvernului de la Madrid de a permite forţelor aeriene americane să utilizeze baze aeriene spaniole în operaţiunile militare împotriva Iranului, şi a apreciat că relaţiile bilaterale dintre Spania şi SUA continuă cu “normalitate deplină”.
Şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, a declarat marţi mai devreme că Pentagonul va examina o paletă de opţiuni dacă preşedintele Trump va da ordinul să fie escortate navele comerciale în Strâmtoarea Ormuz.
Cu o zi în urmă, preşedintele american a ameninţat Iranul că-l va lovi “încă şi mai puternic” dacă blochează în continuare această arteră navigabilă esenţială pentru comerţul energetic mondial.
Strâmtoarea Ormuz este însă de facto blocată ca urmare a războiului declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului. Sute de nave, în special petroliere şi metaniere (care transportă gaze naturale lichefiate – GNL) sunt ancorate în Golful Persic în aşteptare.
Iranul a negat că ar fi închis Strâmtoarea Ormuz, iar ministrul său de externe, Abbas Araghci, a asigurat că nici nu intenţionează să o închidă, deşi nu a exclus această posibilitate dacă SUA şi Israelul continuă războiul. “Nu am închis-o. Navele şi petrolierele sunt cele care nu încearcă să o traverseze, întrucât se tem că vor fi lovite de o tabără sau alta”, a spus ministrul iranian într-un interviu acordat postului american NBC News.
Totuşi, Corpul Gărzilor Revoluţionare iraniene a ameninţat că va lovi în strâmtoare orice navă ce are legături cu SUA, cu Israelul şi cu ţările susţinătoare ale acestora. “Forţele armate iraniene (…) nu vor autoriza exportul niciunui litru de petrol din regiune către tabăra inamică şi partenerii acesteia, până la noi ordine”, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al Gărzilor Revoluţionare, Ali Mohammad Naini.
Strâmtoarea Ormuz este de facto închisă nu doar din cauza temerilor operatorilor navelor că acestea pot fi atacate, ci şi din cauza costurilor devenite prohibitive pentru poliţele de asigurare ale acestor nave aflate într-o zonă de război.