International

Sri Lanka: Şeful statului a decretat stare de urgenţă în faţa manifestaţiilor guvernamentale

Preşedintele srilankez Gotabaya Rajapaksa a decretat vineri stare de urgenţă pentru a doua oară în cinci săptămâni, acordând puteri extinse forţelor de securitate pentru a răspunde manifestaţiilor antiguvernamentale, relatează AFP, dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei a explicat că şeful statului a luat această măsură pentru a “menţine ordinea publică”, în urma grevei generale organizate vineri de sindicate, care cer demisia preşedintelui şi premierului, pe fondul agravării crizei economice.

Ţara insulară cu 22 milioane de locuitori suferă de mai multă vreme de tăieri de electricitate, penurii de combustibili, alimente şi medicamente, declanşate de un declin accentuat al rezervelor valutare care a blocat importurile de produse esenţiale şi a scos mii de oameni în stradă.

Managementul economic defectuos al guvernelor succesive a erodat finanţele publice ale ţării, dar situaţia s-a înrăutăţit în urma reducerilor considerabile de taxe aplicate de administraţia Rajapaksa după preluarea puterii în 2019.

Sectoare cruciale ale economiei, în special turismul, au fost lovite de pandemia de COVID-19, iar guvernul a întârziat să ceară asistenţă din partea FMI.

Articole recente

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

9 minute ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

58 de minute ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

2 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

2 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More