Update articol:
După cum a anticipat financialintelligence.ro

Statul cere alegerea unui nou Consiliu de Administrație la Romgaz, după ce a respins idicatorii de performanță pentru administratorii actuali

Romgaz (SNG) a convocat acționarii, pe 26/27 iunie, pentru alegerea unui Consiliu de Administrație, cu un mandat de patru luni, prin metoda votului cumulativ, după ca a primit o solicitare în acest sens din partea Ministerului Energiei, care deține 70% din companie, potrivit unor rapoarte transmise Bursei de Valori București.

Decizia Ministerului vine după ce, miercuri, acționarii nu au aprobat indicatorii cheie de performanţă financiari şi nefinanciari, rezultaţi din Planul de administrare al SNGN ROMGAZ SA întocmit pentru perioada 2018-2022.

Financialintelligence.ro a scris, miercuri, că deciziile AGA pun în pericol mandatele membrilor Consiliului de Administrație.

OUG 109 privind managementul corporatist arată, la articolul 30: ‘ (4) Negocierea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari fundamentați pe baza planului de administrare și scrisoarea de așteptări se face în termen de 45 de zile de la data comunicării acestora autorității publice tutelare. Dacă la expirarea acestui termen negocierea nu este finalizată, termenul se poate prelungi o singură dată cu maximum 30 de zile, la solicitarea oricăreia dintre părțile implicate.

(5) În cazul eșuării negocierii în cele două runde, membrii consiliului de administrație sau de supraveghere sunt revocați, fără a fi îndreptățiți la plata unor daune-interese. În acest caz rezultatul negocierii trebuie motivat și publicat pe pagina de internet proprie a societății.’

În martie, a avut loc o nouă negociere între conducerea Romgaz și Ministerul Energiei, pe tema indicatorilor de performanță, ca urmare a adoptării OUG 114. Conform procesului verbal postat de Romgaz, Ministerul a venit cu propuneri care au fost acceptate de oficialii companiei. Faptul că Ministerul a votat împotriva punctelor de pe ordinea de zi a AGA pare să indice o nouă răzgândire a autorității.

Marți, Liviu Nistoran a renunțat la mandatul de președinte al companiei, locul său fiind luat de Ramona Ungur. 

 Consiliul de Administrație Romgaz fusese numit în luna iulie, fiind aleși, prin metoda votului cumulativ, ca membri CA: Nistoran Dorin-Liviu, Volintiru Adrian Constantin, Ungur Ramona, Grigorescu Remus, Ciobanu Romeo Cristian, Jude Aristotel Marius, Petrus A. M. Jansen.

Scaunele administratorilor Romgaz se clatină – acționarii au respins indicatorii cheie de performanţă din Planul de administrare și bonusurile pentru conducere

BVB | Știri BVB

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (31/07/2025)

Schimbare in componenta Comitetului de Gestionare a Riscurilor