Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzŞtefan Godei, inculpatul din dosarul azilelor din judeţul Ilfov, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit televiziunilor de ştiri. În replică, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a precizat că Ştefan Godei nu a fost vreodată şoferul său.
„Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informaţii apărute în presă. Inculpatul din dosarul azilelor din judeţul Ilfov nu a fost vreodată şoferul meu. Eu am acelaşi şofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituţiile, toţi jurnaliştii, toată primăria, tot Parlamentul, etc.”, a transmis Gabriela Firea, într-un comunicat de presă. Ministrul PSD a adăugat că nici cât a fost primar al Capitalei, Godei, bărbatul din acest dosar nu a fost şoferul meu, ci a lucrat ca şofer la Administrativ şi pentru alte persoane”. De asemenea, acesta nu a fost şoferul ei nici în perioada mandatului de senatoare. „Nici la Senat nu a fost şoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, aşa cum a făcut-o în toate instituţiile unde a activat”, a mai explicat ministrul Familiei.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More