Ştefan Godei, inculpatul din dosarul azilelor din judeţul Ilfov, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit televiziunilor de ştiri. În replică, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a precizat că Ştefan Godei nu a fost vreodată şoferul său.
„Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informaţii apărute în presă. Inculpatul din dosarul azilelor din judeţul Ilfov nu a fost vreodată şoferul meu. Eu am acelaşi şofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituţiile, toţi jurnaliştii, toată primăria, tot Parlamentul, etc.”, a transmis Gabriela Firea, într-un comunicat de presă. Ministrul PSD a adăugat că nici cât a fost primar al Capitalei, Godei, bărbatul din acest dosar nu a fost şoferul meu, ci a lucrat ca şofer la Administrativ şi pentru alte persoane”. De asemenea, acesta nu a fost şoferul ei nici în perioada mandatului de senatoare. „Nici la Senat nu a fost şoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, aşa cum a făcut-o în toate instituţiile unde a activat”, a mai explicat ministrul Familiei.
Înainte de a fi angajat la cabinetul senatorial, Ștefan Godei a fost angajat la Primăria Capitalei, pe când primar general era Gabriela Firea. Se pare că Ştefan Godei a lucrat și alte firme și instituții conduse din subordinea Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele: clubul de fotbal FC Voluntari și RATB.
Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT. Într-o singură noapte, el a reuşit să cheltuiască 25.000 de lei pe astfel de distracţii, a relatat Digi 24.
Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieşit date potrivit cărora Godei Ştefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuieşte pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a îşi procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuţiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracţii, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, se menţionează în referatul întocmit de procurori şi citat de Digi 24, potrivit News.ro.
În total, membrii grupului infracțional organizat condus Ștefan Godei au obținut de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții/servicii din cadrul altor primării, conturile Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”, suma de 3.763.869 de lei în perioada 25.11.2021 – 08.06.2023. Ştefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.