Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAmânarea investițiilor în resursele de gaze naturale din Marea Neagră va conduce la o serie de noi provocări pentru români, subliniază cea mai recentă analiză a impozitării specifice producției de gaze naturale offshore din România în anul 2021, potrivit unui comunicat al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG).
Conform FPPG, “cel mai recent și comprehensiv studiu privind impozitarea specifică a producției de gaze naturale offshore din Romania, realizat de PwC România pentru Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), semnalează că, în contextul creșterii prețului gazelor naturale, rata de impozitare efectivă specifică producției offshore din România a ajuns la 51% din venituri în anul 2021, reprezentând mai mult decât dublarea acesteia și de 10 ori mai mult decât media europeană din anul 2020.
În ultimul an, relevă studiul, statul a colectat jumătate din veniturile realizate din producția de gaze naturale offshore, doar prin intermediul redevențelor și impozitului pe veniturile suplimentare. Mai mult, în trimestrul 4 al anului 2021 rata efectivă de impozitare a gazelor naturale offshore a ajuns la 78% din venituri. Astfel, sectorul producției de gaze naturale are una dintre cele mai mari contribuții la bugetul stat, asigurând astfel mai mult decât securitatea energetică a țării în această perioadă.
Între anii 2013 – 2021, doar impozitele suplimentare asupra producției de gaze naturale au reprezentat peste 8 miliarde RON, impozite stabilite cu scopul protejării consumatorilor vulnerabili. Chiar și așa, în lipsa modificării Legii Offshore, în vederea asigurării stabilității și competitivității regimului fiscal, decizia de investiție în resursele din Marea Neagră va continua să fie amânată, cu impact major asupra sectorului energetic din România și implicit asupra economiei. Mai mult, în baza proiectelor din Marea Neagră, România poate ajunge primul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, odată cu închiderea zăcământului Groningen din Olanda și tranziției energetice”.
” Acest studiu poate fi privit ca un argument suplimentar pentru o decizie care să vină în favoarea sectorului energetic Românesc. Tendința de reducere a producției de gaze naturale va continua în lipsa dezvoltării rezervelor din Marea Neagră, cu impact asupra creșterii dependenței de importuri și implicit a securității energetice naționale”, este de părere Cătălin Niţă, Director Executiv FPPG.
”Am observat, în urma analizei, cum creșterea accelerată a prețului gazelor naturale, din ultima jumătate a anului 2021, corelată cu specificitatea impozitării producției de gaze naturale din România a condus la o povară fiscală semnificativă”, a completat coordonatoarea studiului, Andreea Mitiriţă, Partener servicii fiscale PwC România.
Conform FPPG, studiul concluzionează că amânarea investițiilor în resursele de gaze naturale din Marea Neagră va conduce la o serie de provocări pentru România, dintre care merită evidențiate următoarele:
Datele privind media cotei efective de impozitare a producției de gaze naturale (offshore) din Europa a fost preluată din Studiul PwC privind analiza comparativă a regimurilor fiscale publicat în anul 2021. Studiul realizat de PwC România pentru FPPG poate fi găsit aici:
https://www.fppg.ro/analiza-impozitarii-productiei-de-gaze-naturale-offshore-romania-2021/
Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…
Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…
Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…
Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…
Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…
This website uses cookies.
Read More