Update articol:

SUA/Alegeri: Biden salută succesul democraţilor în alegerile intermediare

SUA sursa Pixabay

Preşedintele american Joe Biden a declarat că succesul neaşteptat al democraţilor în alegerile intermediare (”midterms”) l-a plasat într-o poziţie puternică pentru a aborda discuţii cruciale cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Mă simt bine şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani”, a declarat Joe Biden la Phnom Penh, unde participă la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Biden a sunat-o pe Catherine Cortez Masto pentru a o felicita şi a vorbit, de asemenea, cu Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat, a indicat Casa Albă. Preşedintele a menţionat că atenţia se îndreaptă acum către statul Georgia, unde un tur de scrutin din 6 decembrie va decide cu privire la obţinerea unui loc în Senat.

Partidul Democrat a câştigat sâmbătă, potrivit presei americane, locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden.

La patru zile după alegerile dezamăgitoare de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul-cheie Nevada în faţa unui candidat Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane.

Realegerea senatoarei democrate creşte numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025-28.08.2025

COMELF S.A. (CMF) (29/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014