International

SUA alocă 148 de milioane de dolari pentru continuarea operaţiunilor antijihadiste

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat luni că Statele Unite doresc menţinerea presiunii antijihadiste şi vor finanţa cu 148 de milioane de dolari operaţiuni antiteroriste şi de securizare a frontierelor în Africa subsahariană şi Asia Centrală, informează AFP, potrivit Agerpres.

Washingtonul va aloca de asemenea 168 de milioane de dolari pentru fondul de stabilizare în Irak şi Siria, a anunţat şeful diplomaţiei americane la o reuniune ministerială a ţărilor membre ale coaliţiei împotriva Statului Islamic (SI).

Oficialii s-au întâlnit după ce Statele Unite şi Irakul anunţaseră vineri că misiunea irakiană a coaliţiei internaţionale contra SI se va încheia în septembrie 2025. Coaliţia va continua, însă, să acţioneze în Siria unde – a arătat Blinken luni – armata americană a ucis recent 37 de terorişti, inclusiv membrii ai grupării Huras al-Din, legată de Al-Qaida.

Secretarul de stat american a mai spus că “trebuie să ne întărim cooperarea împotriva ramurilor SI în afara Orientului Mijlociu”, unde acestea “câştigă teren, agravând ameninţarea deja prezentă a grupurilor militante existente”.

Irakul şi-a proclamat victoria asupra SI la sfârşitul lui 2017, dar în ţară mai există încă celule jihadiste, în special în zone rurale şi în regiuni izolate, departe de marile oraşe.

Din 2014, SI preluase controlul unor porţiuni mari din teritoriile Siriei şi Irakului, impunând un regim de teroare căruia o coaliţie internaţională condusă de SUA i-a pus capăt abia în 2019, cu ajutorul unor forţe kurde siriene. În Irak se mai află în prezent circa 2500 de militari americani, iar în Siria aproximativ 900, reaminteşte AFP.

Blinken a subliniat, referindu-se la loviturile israeliene asupra organizaţiei Hezbollah din Liban, că “aşa cum ni s-a reamintit săptămâna trecută, Orientul Mijlociu trece printr-o perioadă de mare instabilitate” şi că “este mai important ca oricând să ne intensificăm eforturile de întărire a securităţii şi stabilităţii, în special în Irak şi în Siria, şi să-i împiedicăm pe extremiştii ca SI să exploateze în folosul lor conflictele din regiune”.

La reuniunea ministerială de luni urma să se discute şi despre repatrierea familiilor de jihadişti aflate în lagăre din Siria. Blinken a arătat că în nord-estul Siriei trăiesc de asemenea peste 43.000 de oameni strămutaţi din peste 60 de ţări; majoritatea sunt copii care “nu au avut niciodată alt cămin”. El a adăugat că aproximativ 9000 de luptători sunt închişi în centre de detenţie, în aceeaşi regiune.

Repatrierile respective sunt un subiect sensibil în special în Europa, comentează AFP, menţionând că unele ţări occidentale refuză să îşi reprimească cetăţenii. 

Articole recente

Z.ai, cel mai recent model de IA al Chinei, spune că este mai ieftin de utilizat decât DeepSeek

Startup-ul Z.ai, cunoscut anterior sub numele de Zhipu, a anunțat luni că noul său model…

3 minute ago

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României (Concordia)

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României, în…

10 minute ago

Trump avertizează Iranul că instalaţiile sale nucleare ar putea fi bombardate din nou

Preşedintele american Donald Trump a avertizat luni că va ordona noi atacuri americane asupra instalaţiilor…

13 minute ago

Trump îi dă lui Putin alt termen, de 10-12 zile, pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că acordă Rusiei un nou termen limită de…

15 minute ago

Durov, fondatorul Telegram, interogat în Franța în legătură cu presupus conținut ilegal pe aplicație

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost interogat luni de magistrații anchetatori din Paris în legătură…

17 minute ago

Eturia: În ultimii ani, Malaezia cucerește turiștii români

Malaezia devine una dintre revelațiile turistice ale ultimilor ani pentru români. Numărul călătoriilor a crescut…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More