Update articol:

SUA au scumpit vizele turistice, pentru studenţi şi pentru lucrători sezonieri

SUA sursa Pixabay

Statele Unite au anunţat marţi o creştere a preţurilor la vizele de turism, de afaceri, pentru studenţi, lucrători sezonieri şi investitori şi care va intra în vigoare începând cu data de 30 mai, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Mai exact, costul vizelor de turism şi afaceri (categoriile B1/B2 şi BCC) şi pentru studenţi va creşte de la 160 de dolari la 185 de dolari.

Costul pentru unele vize pentru lucrători sezonieri (categoriile H, L, O, P, Q şi R) va creşte de la 190 de dolari în prezent la 205 dolari, iar vizele pentru comercianţi şi investitori (E) vor ajunge să coste 315 dolari, faţă de 205 în prezent.

Departamentul de Stat al SUA a transmis într-un comunicat că tarifele aşa-numitelor vize pentru non-migranţi se calculează pornind de la costurile serviciilor consulare. Ultima revizuire a unor preţuri a avut loc în 2014.

Instituţia a dat asigurări că vizele de muncă şi de turism sunt “esenţiale” pentru politica externă a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, care “recunoaşte rolul fundamental al călătoriilor în economia” ţării.

“Departamentul de Stat se angajează să faciliteze călătoriile legitime în Statele Unite atât pentru imigranţi, cât şi pentru non-imigranţi”, se arată în comunicatul menţionat.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (06/02/2026)

Demisia unui membru al Consiliului de Administratie

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (06/02/2026)

Estimare Buget de Venituri si Cheltuieli 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (06/02/2026)

Anunt inchidere anticipata oferta publica primara initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Electro-Alfa International SA Botosani