International

SUA: Biden se va întâlni cu prinţul moştenitor saudit în cadrul discuţiilor bilaterale (Casa Albă)

Joe Biden se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman în cadrul discuţiilor cu o delegaţie saudită, a anunţat joi Casa Albă, minimizând sfera acestei întâlniri după criza diplomatică provocată de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, notează AFP.

Preşedintele american “va participa la o întâlnire bilaterală cu regele Salman şi echipa sa de conducere, iar (…) prinţul moştenitor face parte din această echipă”, a explicat unor jurnalişti purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt, aceasta este singura reuniune prevăzută până în prezent între Mohammed bin Salman, zis şi MBS, şi Joe Biden în cursul vizitei sale în Arabia Saudită săptămâna viitoare.

Pentru observatori, această întâlnire va consacra reabilitarea internaţională a prinţului moştenitor, izolat în mare măsură după asasinarea jurnalistului saudit şi critic al regimului Jamal Khashoggi în 2018.

Serviciile americane de informaţii îl acuză pe MBS că a “validat” asasinarea la Istanbul a jurnalistului, ceea ce Riadul a negat întotdeauna.

Joe Biden a afirmat, înainte de alegerea sa la Casa Albă, că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat “paria” şi a făcut cunoscut că refuză să discute direct cu MBS.

Dar explozia preţurilor la energie din cauza războiului din Ucraina şi tensiunile regionale legate de programele balistic şi nuclear ale Iranului au schimbat situaţia, iar prinţul în vârstă de 36 de ani a devenit din nou un jucător cheie în Orientul Mijlociu.

În cursul acestei vizite la principalul aliat arab al Statelor Unite în regiune, Joe Biden va discuta şi despre “colaborarea regională întărită, în special în ceea ce priveşte apărarea aeriană”, a precizat John Kirby.

Preşedintele american a prevăzut să participe la un summit al Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC), un forum diplomatic reunind mai multe ţări arabe din regiune.

“Continuăm să lucrăm asupra unor cadre şi capacităţi de apărare aeriană integrată în această regiune” din cauza “preocupărilor legate de Iran şi de capacităţile sale în creştere de rachete balistice, ca să nu mai vorbim de sprijinul său pentru terorismul regional”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Teheranul, un aliat apropiat al regimului sirian, Hezbollahului libanez şi Hamasului palestinian, toţi trei duşmani juraţi ai Israelului, este acuzat că îi sprijină militar pe rebelii houthi din Yemen.

“Discutăm bilateral cu ţările din regiune despre capacităţi de apărare aeriană şi explorăm ideea de a integra aceste capacităţi” într-un cadru comun” “pentru a îmbunătăţi cu adevărat acoperirea (aeriană) împotriva ameninţării iraniene tot mai mari”, a explicat John Kirby, citat de AFP.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Simion, discurs de la tribuna Parlamentului, deşi anunţase că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe

Preşedintele AUR, George Simion, care anunţa că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe…

7 secunde ago

Parlament-moțiune de cenzură/Grindeanu: PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuzăm haosul

PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuză haosul, a declarat, duminică, în Parlament,…

8 minute ago

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

4 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

4 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More