International

SUA: Biden va asista la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump

Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden va asista la ceremonia de învestire a predecesorului şi succesorului său Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, în timp ce republicanul a refuzat să participe la ceremonia de învestire a democratului în 2021, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Preşedintele a promis că va asista la învestirea învingătorului în alegeri, indiferent cine este. El şi Prima Doamna vor onora această promisiune şi vor asista la învestirea” lui Donald Trump, a declarat presei Andrew Bates, purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe.

În urmă cu patru ani, Statele Unite erau marcate de asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii lui Donald Trump, pe 6 ianuarie, data certificării victoriei lui Joe Biden. O zi de violenţe alimentate de acuzaţiile, fără temei, ale lui Donald Trump de fraude electorale în timpul alegerilor.

Patru ani mai târziu, Joe Biden consideră prezenţa sa la ceremonia de învestire “ca o demonstraţie importantă a angajamentului de a respecta valorile noastre democratice şi de a onora voinţa poporului, în timp ce continuăm să asigurăm o tranziţie ordonată şi eficientă”, a adăugat Andrew Bates.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

5 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

5 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

6 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More