Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden va asista la ceremonia de învestire a predecesorului şi succesorului său Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, în timp ce republicanul a refuzat să participe la ceremonia de învestire a democratului în 2021, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Preşedintele a promis că va asista la învestirea învingătorului în alegeri, indiferent cine este. El şi Prima Doamna vor onora această promisiune şi vor asista la învestirea” lui Donald Trump, a declarat presei Andrew Bates, purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe.
În urmă cu patru ani, Statele Unite erau marcate de asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii lui Donald Trump, pe 6 ianuarie, data certificării victoriei lui Joe Biden. O zi de violenţe alimentate de acuzaţiile, fără temei, ale lui Donald Trump de fraude electorale în timpul alegerilor.
Patru ani mai târziu, Joe Biden consideră prezenţa sa la ceremonia de învestire “ca o demonstraţie importantă a angajamentului de a respecta valorile noastre democratice şi de a onora voinţa poporului, în timp ce continuăm să asigurăm o tranziţie ordonată şi eficientă”, a adăugat Andrew Bates.