International

SUA: Blinken îi primeşte miercuri pe omologii din Israel şi Emiratele Arabe Unite

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, îi va primi miercuri pe omologii din Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU), în special pentru a discuta despre continuarea sperată de Washington a procesului de recunoaştere a Israelului de către ţările arabe, a anunţat sâmbătă Departamentul de Stat al SUA, notează AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american va avea întrevederi bilaterale separate cu ministrul israelian al afacerilor externe, Yair Lapid, apoi cu cel al Emiratelor, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, înainte de o întâlnire trilaterală, a precizat Departamentul de Stat.

Subiectul discuţiilor, “progresele înregistrate de la semnarea Acordurilor Abraham anul trecut, viitoarele posibilităţi de colaborare şi problemele bilaterale, mai ales securitatea şi stabilitatea regională”, a indicat diplomaţia americană.

La mijlocul lunii septembrie, şeful diplomaţiei americane a avut deja o întâlnire virtuală cu omologii săi din statul evreu, Emiratele Arabe Unite şi Maroc, la finalul căreia a încurajat mai multe ţări arabe să recunoască Israelul, cu ocazia primei aniversări a acordurilor istorice de normalizare încheiate sub egida fostului preşedinte american Donald Trump.

La 15 septembrie 2020, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au devenit primele ţări de la Golful Persic care şi-au normalizat public relaţiile cu Israelul. Marocul şi Sudanul le-au urmat exemplul.

După soirea la putere, administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden, care vrea, totuşi, să se delimiteze de era Trump, a spus că aprobă aceste acorduri, considerate unul din principalele succese diplomatice ale predecesorului său republican.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

o oră ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More