International

SUA blochează o declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU pe tema conflictului israeliano-palestinian

Consiliul de Securitate al ONU, care s-a reunit miercuri de urgenţă pe tema conflictului israeliano-palestinain, nu a ajuns la o întelegere asupra unei declaraţii, din cauza unei opoziţii insistente a Statelor Unite, cel mai important susţinător al Israelului, declară diplomaţi pentru AFP, potrivit news.ro.

Statele Unite consideră că acest ”Consiliu de Securitate îşi marchează îngrijorarea prin faptul că se reuneşte şi nu este nevoie de mai mult”, declară pentru AFP,  sub protecţia anonimatului,  un diplomat

”Statele Unite par să considere că o declaraţie nu ajută la o dezescaladare” a situaţiei pe teren, declară alt diplomat, tot sub protecţia anonimatului.

Potrivit mai multor surse, o majoritate a celor 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU era în favoarea adoptării unei declaraţii comune în vederea unei scăderi a tensiunilor.

Contactată de AFP, Misiunea Statelor Unite la ONU nu a făcut niciun comentariu.

Statele Unite au refuzat deja, luni, într-o primă reuniune de urgenţă a Consiliului, adoptarea unui text propus de către Tunisia, Norvegia şi China, care îndemna cele două părţi să se abţină de la orice provocare.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

9 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

9 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More