Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: whitehouse.gov
Comisia pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor a cerut luni Departamentului de Stat să îi pună la dispoziţie documente care justifică decizia preşedintelui Donald Trump de a sista contribuţia la bugetul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în plină pandemie a noului coronavirus, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Comitetul Camerei Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea, a solicitat Departamentului de Stat o listă a tuturor reuniunilor începând din decembrie anul trecut în care chestiunea fondurilor destinate OMS a fost discutată, precum şi studiile necenzurate privind impactul acestei decizii asupra combaterii COVID-19.
Preşedintele Comisiei, Eliot Engel, a avertizat că Congresul ar putea forţa Departamentul de Stat să îi transmită documentele dacă acesta nu o va face până pe 4 mai, la ora locală 17:00 şi comunică faptul că doreşte să cunoască justificările de ordin legal ale deciziei preşedintelui Trump.
“Până în prezent, Departamentul de Stat nu a justificat în faţa Congresului îngheţarea fondurilor vărsate OMS decât printr-o fişă de o pagină în câteva puncte conţinând puţine fapte, niciun plan şi nicio explicaţie privind modul în care această suspendare a finanţării OMS va salva vieţi la noi sau în lume”, a explicat Eliot Engel.
Deşi a recunoscut că OMS a făcut greşeli, Engel a apreciat că organizaţia are un rol “inestimabil” şi că Donald Trump încearcă să distragă atenţia de la propriile eşecuri în gestionarea crizei sanitare care a afectat aproape trei milioane de persoane în lume.
“Să tai finanţarea acordată OMS când lumea traversează tragedia COVID-19 nu este cu siguranţă răspunsul” potrivit, a scris Engel în scrisoarea adresată secretarului de stat american Mike Pompeo.
SUA sunt primul contributor la bugetul OMS, cu peste 400 de milioane de dolari anual, bani care permit, printre altele, combaterea unor boli precum poliomielita şi malaria. Anul acesta SUA au transferat deja către OMS fonduri importante, contribuţia de 115 de milioane de dolari fiind aprobată de Congres.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…
Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…
Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…
Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…
Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…
Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…
This website uses cookies.
Read More