International

SUA: Casa Albă nu doreşte escaladarea tensiunilor în relaţia cu Beijingul generate de vizita lui Pelosi în Taiwan

Administraţia Biden doreşte să evite ca tensiunile dintre Washington şi Beijing, generate de vizita americană la nivel înalt în Taiwan, să se transforme într-un conflict, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

Kirby a spus că preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, are dreptul să viziteze Taiwanul, dar a subliniat, de asemenea, că această călătorie nu constitue o încălcare a suveranităţii chineze sau a politicii americane de lungă durată “o singură Chină”.

“Ceea ce nu vrem este o escaladare (a tensiunilor) într-o criză sau conflict de orice fel”, le-a spus Kirby reporterilor într-un briefing de presă.”Nu există niciun motiv să amplificăm asta”, a adăugat el.

Nancy Pelosi a sosit marţi seară în Taiwan, într-o călătorie despre care a afirmat că demonstrează angajamentul neclintit al SUA faţă de insula revendicată de China, care a condamnat vizita, calificând-o drept o ameninţare la adresa păcii şi a stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan.

Kirby a mai spus că SUA vor continua să opereze pe mările şi în spaţiul aerian din Pacificul de Vest şi că regimul de la Beijing ar putea folosi “coerciţia economică” împotriva Taiwanului, fără a intra însă în detalii.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său şi nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a readuce sub controlul său insula. SUA au avertizat China să nu folosească această vizită ca pretext pentru o acţiune militară împotriva Taipeiului.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

35 de minute ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

40 de minute ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

45 de minute ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

46 de minute ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

47 de minute ago

Exerciţii militare: Rusia cere Poloniei să redeschidă graniţa cu Belarus

Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…

49 de minute ago

This website uses cookies.

Read More